Blocurile construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) situate în zona „Jiul”, din Balş, arată deplorabil din exterior, deşi sunt cele mai noi astfel de edificii din oraşul de pe Olteţ. Construite în anul 2004, tencuiala a început să cadă în mai multe locuri, după numai patru ani de la realizare, după care procesul de degradare a continuat într-un ritm vizibil.
Deşi trăiesc în cele mai noi blocuri din Balş, locatarii construcţiilor ANL au o serie de nemulţumiri legate de calitatea lucrărilor. Pe lângă tencuiala căzută într-un timp extrem de scurt, oamenii susţin că şi geamurile au fost montate tot „de mântuială”, deoarece se întâmplă frecvent ca, pe timp de ploaie, apa să le pătrundă în case. Zona blocurilor ANL a reprezentat în repetate rânduri subiect de discuţie în cadrul şedinţelor de Consiliu Local, fie din cauza numărului foarte mare de câini comunitari care pun în pericol cetăţenii prin agresivitatea lor, fie din cauza gropilor din asfalt sau a noroiului. În momentul de faţă, zona este vizată spre reabilitare prin implementarea proiectului „Reabilitare şi reamenajare a cartierului «Oraşul Nou»”.
La numai nouă ani de la construire, blocurile arată ca după bombardament
Luna septembrie a anului 2004 anunţa, cu surle şi trâmbiţe, darea în folosinţă a blocurilor ANL din Balş. Cele 27 de garsoniere şi 33 de apartamente erau, la acea dată, cea mai importantă realizare a anului în Balş şi vizau tinerii de până în 35 de ani care locuiau cu chirie în localitate şi care aveau un loc de muncă tot în oraşul de pe Olteţ. Visul frumos a început să se risipească imediat ce au fost depistate primele puncte slabe ale clădirilor.
„Arătau bine la început, dar, la câţiva ani de la construcţie, a început să se vadă, din exterior, seriozitatea constructorului. Zona băilor a fost prima care a cedat, deoarece condensul a dus la despr