Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gruia Stoica: Nu avem treabă cu HG privind CFR Marfă; vrem să recuperăm banii dacă MT nu obţine amânarea

Publicat in Gandul, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Gruia Stoica, proprietarul GFR, afirmă că "nu are nicio treabă" cu hotărârea de guvern prin care data limită pentru finalizarea privatizării CFR Marfă a fost fixată pentru 13 octombrie şi va analiza varianta de a-şi recupera cel puţin costurile avute până acum dacă Transporturile nu obţin amânarea.

"Noi suntem pregătiţi să plătim diferenţa de sumă în condiţiile în care vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţiile asumate, adică obligaţiile suspensive fără de care nu se poate închide contractul, implicit avizul de la Consiliul Concurenţei sau, după caz, Comisia Europeană. GFR, ca şi cumpărător, nu are nicio treabă cu HG-ul, vânzătorul trebuie să facă demersurile necesare pentru prelungirea termenului de privatizare în baza contractului semnat între părţi. Pâna în prezent, eu mi-am îndeplinit toate obligaţiile suspensive, am virat 30 de milioane de euro şi am tratat cu maximă seriozitate acest proces de privatizare pe care vreau să îl duc până la capăt. Dacă vânzătorul nu obţine prelungirea, este problema lui şi ca în orice relaţie contractuală, vom analiza varianta de a ne recupera, cel puţin, costurile avute pe toată perioada privatizării", a declarat omul de afaceri agenţiei MEDIAFAX.

Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată pe 14 august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a transferului de proprietate fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv 13 octombrie.

În şedinţa de miercuri, Guvernul nu a discutat un proiect elaborat de Ministerul Transporturilor pentru prelungirea până la 20 decembrie a datei limită pentru privatizarea CFR Marfă, astfel că, în lipsa unei alte decizii, Grup Feroviar Român ar trebui să achite în următoarele zile încă 170 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

GFR a virat, joi, 90,4 milioane de lei

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 - Un buletin de vot dintr-o secţie de votare din Sectorul 2 a fost anulat, după ce poliţiştii au constatat că acesta era deja validat

News.ro acum 18 minute
Poliţiştii de la Secţia 7 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, de către vicepreşedinta unei comisii de la o secţie de vot din Sectorul 2, cu privire la faptul că, un alegător ar fi găsit un buletin de vot deja validat. Ei au mers la acea secţi

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 3 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum o ora
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

Carmen Iohannis: „Am votat pentru o administraţie locală PERFORMANTĂ şi pentru o Europă unită”

Gandul acum o ora
Carmen Iohannis, soţia şefului statului, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru „performanţă şi unitate”. „Astăzi am votat pentru o administraţie locală performantă şi pentru o Europă unită. Vă doresc o duminică frumoasă şi vă

Vâlcea: Un bărbat de 45 de ani a murit în timp ce se îndrepta spre secţia de votare. Primele date arată că el suferea de afecţiuni cardiace

News.ro acum 30 minute
Un bărbat în vârstă de 45 de ani a murit, duminică, în timp ce se îndrepta spre secţia de votare. Incidentul s-a produs în judeţul Vâlcea, iar primele date arată că alegătorul era cunoscut cu afecţiuni cardiace. În urma evenimentului procesul electo

ALEGERI 2024 - Kelemen Hunor: Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European / Am votat pentru a avea o forţă în autorităţile locale - FOTO

News.ro acum 58 minute
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că a votat pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale. ”Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European, am votat pentru o rep

Recomandări MAE pentru fanii care vor participa la meciurile de la EURO 2024

News.ro acum 30 minute
​Ministerul Afacerilor Externe a emis o serie de recomandări pentru suporterii care vor asista în Germania la meciurile de la Campionatul European, care se desfăşoară în perioada 14 iunie - 14 iulie. RECOMANDĂRI DE CĂLĂTORIE Asigură-te că ai un docu

Volvo își va muta producția de mașini electrice din China într-o țară din UE

HotNews acum 51 minute
Grupul auto suedez Volvo Cars a început să mute în Belgia producţia vehiculelor electrice (EV) fabricate în China, pe fondul aşteptărilor că Uniunea Europeană va merge înainte cu măsurile contra importurilor subvenţionate de Beijing, a anunţat publi

Preşedintele unei secţii de votare din Ilfov nu s-a prezentat la secţie

Mediafax acum 59 minute
IPJ Ilfov anunţă că a făcut, duminică, verificări la o secţie de vot din Ştefăneştii de Jos. „A rezultat că preşedintele secţiei de votare de la Secţia 274 din Ştefăneştii de Jos nu s-a prezentat la secţia de votare respectivă”, spune sursa citată.

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°