Piaţa locală a mallurilor continuă să se zbată, cu o serie restrânsă de proiecte în care magazinele au vânzări profitabile, printre care Băneasa Shopping City şi AFI Palace Cotroceni din Bucureşti sunt „lideri de pluton“, şi numeroşi retaileri nemulţumiţi de tratamentul „preferenţial“ de care beneficiază grupuri puternice ca H&M sau Inditex (Zara) în relaţia cu proprietarii de malluri.
Astfel, piaţa se învârte într-un cerc vicios din care unii dezvoltatori consideră că singura ieşire este oprirea totală a noilor dezvoltări până la regăsirea echilibrului din piaţa chiriilor, în timp ce unii retaileri consideră că soluţia pentru reluarea creşterilor este o majorare mai accelerată a salariilor.
„Mallurile au dat prea multă putere unor retaileri ca H&M sau Inditex. Românii consumă, am mai văzut un asemenea apetit pentru consum doar în Africa, dar au un anumit nivel al veniturilor. Dacă se deschid malluri noi va veni lumea la ele, că sunt frumoase, dar nu vom vedea pungi de cumpărături. Toţi va trebui să dăm mai mulţi bani angajaţilor deoarece în prezent dacă nu faci promoţii nimeni nu mai cumpără. Trebuie să avem răbdare“, a declarat Philippe Besadoux, CEO al grupului Kenvelo, în cadrul evenimentului „Eficienţa operaţională în retail“, organizat de revista BUSINESS Magazin.
Continuarea pe ZFCorporate
Piaţa locală a mallurilor continuă să se zbată, cu o serie restrânsă de proiecte în care magazinele au vânzări profitabile, printre care Băneasa Shopping City şi AFI Palace Cotroceni din Bucureşti sunt „lideri de pluton“, şi numeroşi retaileri nemulţumiţi de tratamentul „preferenţial“ de care beneficiază grupuri puternice ca H&M sau Inditex (Zara) în relaţia cu proprietarii de malluri.
Astfel, piaţa se învârte într-un cerc vicios din care unii dezvoltatori consideră că singura ieşire este oprirea totală a noil