E nerezonabil ca şeful unui „grup infracţional organizat“ să te înjunghie pe la spate, atunci când simte că nu-l mai serveşti?
Articolul privitor la televiziuni şi radiouri din ordonanţa de urgenţă adoptată de guvern, relativă la Codul insolvenţei, poate fi interpretat, fără multă eroare, ca îndreptat împotriva televiziunilor incomode pentru putere, pe care le poate ameninţa cu suspendarea activităţii de presă în cazul insolvenţei. Or, insolvenţa sau proximitatea ei este o caracteristică a multor televiziuni din România. Desigur că toată lumea este obligată să plătească taxele şi impozitele, dar când o intrare în insolvenţă atrage, pentru o televiziune, suspendarea pe luni bune a autorizaţiei de funcţionare – ceea ce nu se întâmplă în cazul unei firme de transport sau de construcţii –, strădania guvernării USL de a exercita presiuni asupra presei pare evidentă şi ea este condamnabilă. Pe scurt, guvernul arată pumnul libertăţii de expresie, aşa cum au semnalat deja şi organizaţii internaţionale precum ActiveWatch şi Reporteri fără Frontiere.
Acestea fiind zise, nu am putut să nu privesc cu un irepresibil amuzament circul de lamentări şi acuzaţii desfăşurat zilele trecute la Realitatea TV, una dintre cele mai ameninţate televiziuni în lumina ordonanţei. Erau prezenţi aproape toţi comilitonii Realităţii– de la Andreea Creţulescu la Rareş Bogdan şi patronul Cozmin Guşă, marele analist, fără a-l uita şi pe neostângistul Costi Rogozanu. Li se adăugau acestor luptători vechi pe frontul „antibăsismului“ alţi magnifici „externi“, precum Cornel Nistorescu sau Oana Stănciulescu. Toţi îl condamnau aspru pe Ponta, bineînţeles suspectat că, mai ales în condiţiile ascuţirii rivalităţii cu Crin Antonescu, ar voi să închidă sau să preia Realitatea TV, care adoptase o poziţie contrară lui, mai ales în chestiunea Roşia Montană. Momentul cul
