Un tânăr craiovean de 19 ani a fost rănit grav ieri după-amiază, după ce a lovit două autoturisme cu motocicleta pe care o conducea pe strada Părului din Craiova.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au precizat pentru GdS că Adrian Florescu, de 19 ani, din Craiova, în timp ce conducea o motocicletă Cagiva Mito pe strada Părului, într-o curbă uşoară la stânga a pierdut controlul direcţiei şi a lovit în partea stângă faţă o Dacia Logan care circula din sens invers. După ce a acroşat Dacia, motocicleta condusă de Florescu a fost proiectată într-un Citroen parcat pe trotuar, pe care l-a avariat. Tânărul a fost rănit grav în urma accidentului de circulaţie şi transportat cu o ambulanţă la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde a primit îngrijiri şi a fost supus unor investigaţii medicale. Medicii au stabilit că motociclistul, care purta cască în momentul accidentului, a suferit o fractură la gamba stângă şi mai multe leziuni care nu îi pun însă viaţa în pericol.
Din cercetările făcute de poliţiştii Biroului Rutier Craiova s-a stabilit că responsabil pentru producerea accidentului este motociclistul. Tânărul a pierdut controlul ghidonului motocicletei pe care o conducea din cauza vitezei, dar şi a lipsei de experienţă în conducere, pentru că nu are permis pentru nici o categorie de vehicule. Oamenii legii au mai precizat că tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Pe numele lui Adrian Florescu a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis.
Un tânăr craiovean de 19 ani a fost rănit grav ieri după-amiază, după ce a lovit două autoturisme cu motocicleta pe care o conducea pe strada Părului din Craiova.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au precizat pentru GdS că Adrian Florescu, de 19 ani, din Craiova, în timp ce conducea o motocicletă Cagiva Mito pe strad