Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Papahagi: „Ponta, Washington nu e Miami Beach!“

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Vicepreşedintele Partidului Mişcarea Populară, Adrian Papahagi, consideră că fiecare acțiune internațională a premierului Victor Ponta compromite România şi îi cere acestuia să nu confunde Departamentul de Stat „cu mall-urile frecventate în Florida, sau Washingtonul cu Miami Beach“.

„În spațiul oriental, a făcut o vizită inutilă în Azerbaidjan, doar pentru a fi umilit printr-un refuz în proiectul Nabucco, a cedat 400 de milioane de dolari datorați României în Kazahstan, a făcut declarații controversate privind Siria. În Franța, a compromis calendarul aderării României la Schengen. Ponta, care a plagiat cu nerușinare din avocatul francez William Bourdon (apropiat al Președintelui Hollande), a reușit să fie dezavuat de guvernul socialist de la Paris, care acum se opune ferm accesului țării noastre în spațiul european de liberă circulație. La Berlin a fost primit câteva minute, ca un trepăduș, doar pentru a i se reaminti să respecte democrația și statul de drept“, spune Papahagi.

Mai mult, acesta subliniază că și vizita anunțată la Washington este în pericol, după ce acum câteva zile Ambasada SUA își manifesta printr-un comunicat de presă aprecierea față de procurorii DNA pe care premierul iresponsabil îi cataloga drept „băsiști”.

Papahagi mai subliniază că parteneriatul strategic cu SUA este prea important pentru a fi compromis de un politician „mitoman, iresponsabil, ostil libertății presei și justiției“. „Domnule Ponta, rămâneți acasă! Toate deplasările Dvs. au fost păguboase: ați compromis deja tot ce se putea compromite în politica externă și europeană a României. Ajunge!“, mai spune vicepreşedintele PMP.

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în lumea filmului românesc. S-a stins din viață la 74 de ani actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu

Ziare.com acum 7 ore
S-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani, actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu, a anunţat, miercuri, 3 iulie, Teatrul Naţional Târgu Mureş. Ion Riţiu (4 decembrie 1950, Târnăveni - 2 i

Traficul pe Valea Oltului, închis o lună. Ministrul Transporturilor: ”Nu există altă variantă”

Ziare.com acum 13 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a confirmat miercuri, 3 iulie, închiderea circulaţiei pe Valea Oltului, pentru lucrările la autostrada Sibiu-Piteşti. El a precizat că, între 8 iulie şi 9 august, se închide circulaţia pe perioada zilei, i

Cristi Chivu, despre eliminarea României de la Euro 2024: „Chiar credeam”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cristi Chivu (43 de ani), fostul căpitan al echipei naționale, a analizat . „Tricolorii” au fost eliminați de Olanda în optimi, scor 0-3, iar fostul jucător este convins că naționala mai are mult de muncă până să ajungă la cel mai înalt nivel.

DNA Om de afaceri din Capitală, reținut după ce a fost prins în flagrant cu o mită de 70.000 de euro

Ziua Constanta acum 7 ore
Procurorii DNA anunță că l-au reținut pe omul de afaceri care ar fi primit o mită de 70.000 de euro! Potrivit DNA, la data de 04 iulie 2024 inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de

Surse Reuters: Kamala Harris, principala opţiune pentru a-l înlocui pe Joe Biden dacă acesta se va retrage

News.ro acum 10 ore
Vicepreşedinta Kamala Harris este principala alternativă pentru înlocuirea preşedintelui american Joe Biden în cazul în care acesta decide să nu îşi continue campania în vederea realegerii, potrivit a şapte surse de rang înalt din cadrul campaniei l

Trei elevi români au câştigat locul I la cea mai mare competiţie de ştiinţă şi tehnologie din lume / Proiectul lor „Aripa de şoim”, la care au lucrat mai mult de un an, este inspirat din natură şi reprezintă o aeronavă la scară reală

G4Media acum 5 ore
Planurile de viitor ale României în domeniul aeronautic au fost discutate miercuri de ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, împreună cu cei trei elevi câştigători ai „International Science and Engineering Fair” din Los Angeles, relatează Agerpres.

FOTO Mesajul celor de la UEFA, după ce fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile » Cum i-au numit pe „tricolori”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile, după ce , în optimile competiției, părăsind Campionatul European din Germania.

Joe Biden se pregătește de retragere din cursa pentru Casa Albă. Ce i s-a destăinuit președintele american unui aliat cheie

Ziare.com acum 6 ore
După dezbaterea de săptămâna trecută, președintele american Joe Biden ia în calcul să se retragă din cursa pentru Casa Albă. Sau cel puțin așa a lăsat să se înțeleagă într-o discușie avută cu o persoană foarte apropiată, scrie New York Times. Biden

CNAIR: Podul Giurgiu-Ruse se va închide timp de două luni, începând din 9 iulie

HotNews acum 14 ore
„Am avut mai multe discuții cu partenerii bulgari. Dânșii consideră necesari ca să înceapă închiderea totală a părții administrate de ei din 9 iulie, dacă nu mă înșel, lucru care creează un mare inconvenient traficului de marfă și turistic care se r

Bărbat infectat cu HIV, arestat după ce a întreținut relații sexuale neprotejate și a îmbolnăvit o femeie

Libertatea acum 9 ore
Un bărbat de 45 de ani a fost arestat preventiv, după ce a întreţinut de două ori raporturi sexuale neprotejate cu o femeie de 49 de ani, fără a-i spune că este infectat cu SIDA, a anunțat miercuri, 3 iulie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşt

Vremea

București
acum

18°
joi

17°/27°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
sâm.

22°/26°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

13°/24°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/25°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/33°
dum.

20°/35°