Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionuţ Negoiţă, PREMIAT pentru proiectul de la DINAMO (VIDEO)

Publicat in Ziarul Ring, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Ionuţ Negoiţă, acţionarul majoritar al clubului de fotbal Dinamo, a fost premiat pentru contribuţia adusă la salvarea formaţiei din Ştefan cel Mare, dar şi pentru proiectul îndrăzneţ pe care-l derulează la Dinamo. Negoiţă a primit premiul la categoria "sport", în cadrul Galei premiilor VIP, desfăşurată aseară la Palatul Ştirbey din Buftea.

Acţionarul dinamovist a făcut o radiografie a activităţii sale de când a preluat clubul alb-roşu. Ionuţ Negoiţă spune că cea mai importantă realizare a sa a fost salvarea echipei de la faliment. Omul de afaceri a mai vorbit şi despre proiectul pe care-l implementează la Dinamo şi care oferă deja rezultate satisfăcătoare. "Eu am încercat, în primul rând, pe termen scurt, să salvez clubul. Era în pragul falimentului. În etapa a doua, mi-am dorit stabilizarea clubului Dinamo şi, de ce nu?, cu un aport de jucători tineri cu potenţial, pentru a reîmprospăta echipa. Sunt mulţumit de ceea ce s-a întâmplat până acum. Privesc acest proiect pe termen lung. Realizez faptul că cel mai important lucru este că am salvat clubul şi că e nevoie de timp pentru a face performanţă. Dinamo, de câţiva ani buni, nu a mai avut rezultate notabile. Lucrurile s-au deteriorat din ce în ce mai mult şi nu se pot schimba toate astea peste noapte", a declarat Ionuţ Negoiţă în EXCLUSIVITATE pentru ziarulring.ro

Acţionarul dinamovist este conştient că rezultatele nu vor apărea prea repede, dar este răbdător în ceea ce priveşte proiectul prin care Dinamo să revină printre echipele de top din Liga I şi din Europa."Am răbdare pentru o reconstrucţie în timp şi sper ca şi suporterii să facă acelaşi lucru. Din ce văd, au venit aproape de echipă, au înţeles despre ce era vorba şi cred în acest proiect. Sunt cel mai tânăr proprietar de club din România şi în orice există un risc, în fotbal cu atât mai mult, în special la Dinamo. Es

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum 43 minute
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 18 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°