Ce faci când copiii cresc și simți că nu le-ar prinde rău ceva activități care să-i mai smulgă din fața televizorului, a tabletei sau computerului, altceva decât tradiționalul ieșit în parc? Fotbal, nu? Greșit. În primul rând, copiii sunt fete. Karate, autoapărare... Mda. Nu neapărat. Altceva nu există? Baleeet. Nici asta. Asta e deja meserie, nu activitate extracuriculară. Desen? Poate. Dansuri? Sună interesant. Unde? Păi, poate nu știți, dar fostele palate ale pionierilor și șoimilor patriei încă mai există și organizează cercuri. Serios. La noi e chiar lângă casă și se cheamă popular, cred, Palatul Copiilor. În mod ciudat, încă n-a fost vândut unui investitor imobiliar, nu a fost transformat în mall, nu a fost ocupat cu magazine. De curând a avut loc ziua porților deschise, în care părinții examinau oferta și decideau, de comun acord cu victimele, cercul spre care să îndrepte pașii celor mici. Fiind lângă casă, cum spuneam, nu puteam lipsi. Așa că n-am lipsit.

În hol sunt mulți copii plouați, mulți părinți agitați. Costumele pe care unii dintre copii le poartă mai cu sfială, mai cu fală, sunt semn că unii dintre ei vor apărea pe scenă. Scena e mică, sala de asemeni, Sau, poate, nu e mică. E doar neîncăpătoare. Cum cei mai mulți copii sunt pe scenă sau în culise, în sală sunt mai mult părinți, bunici și profesori. Atmosfera are ceva dintr-un spectacol de gală improvizat într-o sală în care, de obicei, se țin nunți, atunci când nu are loc vreo ședință a asociației de proprietari. Dar de vină e mai mult vremea de afară, nu neapărat organizarea. Sunt, totuși, porți deschise, afară plouă neașteptat, e frig, e dimineață, e neplăcut. Înapoi în hol, pe unde se ajunge la balconul sălii. Acolo mai sunt locuri. Iar holul e mai gol, așa că acum se pot vedea panourile care prezintă fiecare cerc. Dans modern, balet, arte marțiale, electronică, computere, apicultură,