Trimişi în judecată pentru iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup, dar şi contrabandă cu ţigări sau complicitate la această infracţiune, 17 indivizi au fost condamnaţi luni, de Tribunalul Botoşani, la pedepse cu suspendare.
13 dintre suspecţi au primit câte doi ani de închisoare, iar în cazul celorlalţi patru instanţa a dispus câte un an de închisoare cu suspendare. Aceştia vor fi supuşi unui termen de încercare de doi ani şi vor trebui să plătească 271.565 de lei, reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat prin neplata accizelor, precum şi 9.900 de lei drept cheltuieli judiciare. Pentru recuperarea sumelor, instanţa a prelungit sechestrul instituit de anchetatori pe un apartament din Botoşani şi pe un imobil din Iaşi. Sentinţa poate fi atacată cu apel.
Gruparea a acţionat în principal în 2011, în nordul judeţului, la graniţa cu Ucraina şi era condusă de fraţii Valentin şi Florin Bursuc. Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.
Trimişi în judecată pentru iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup, dar şi contrabandă cu ţigări sau complicitate la această infracţiune, 17 indivizi au fost condamnaţi luni, de Tribunalul Botoşani, la pedepse cu suspendare.
13 dintre suspecţi au primit câte doi ani de închisoare, iar în cazul celorlalţi patru instanţa a dispus câte un an de închisoare cu suspendare. Aceştia vor fi supuşi unui termen de încercare de doi ani şi vor trebui să plătească 271.565 de lei, reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat prin neplata accizelor, precum şi 9.900 de lei drept cheltuieli judiciare. Pentru recuperarea sumelor, instanţa a prelungit sechestrul instituit de anchetatori pe un apartament din Botoşani şi pe un imobil din Iaşi. Sentinţa poate fi atacată c