Marcel, un bărbat înţepat, vânjos, dar cu fizic de adolescent, „face cărare“ pe podeaua din faţa cabinetului asistentelor. A venit pentru prima dată să doneze sânge la Centrul de Transfuzii din Iaşi şi se teme că dacă o s-o facă acum nu îl mai lasă să plece. „O să mă pună să vin în fiecare lună“, spune acesta, agitând ca un iatagan formularul pe care trebuie să îl completezi înainte să fii „procesat“. Degeaba încerca cineva să-i explice că, în ritmul acesta, într-un an de zile n-ar mai avea nici o picătură de sânge în el. Fiindcă Marcel n-a venit singur. A bătut cei aproape 130 de kilometri care leagă Vereştiul, din judeţul Suceava, de Iaşi, împreună cu opt prieteni, ca să doneze sânge pentru operaţia mamei unei cunoştinţe comune. Grupul mare, gălăgios, a inundat de la prima oră sala de aşteptare doar ca să înroşească telefoanele. Numai trei dintre ei sunt declaraţi eligibili pentru a fi uşuraţi de jumătate de litru de sânge, iar restul îşi iau agenda telefonică la rând, căutând amici prin Iaşi dispuşi să se lase înţepaţi. 470 de vieţi salvate în doi

Cu 24 de ore înainte de a dona sânge nu trebuie să consumi alcool, iar în dimineaţa donării trebuie să mănânci sănătos şi sărat. Iar dacă Marcel se certa cu asistentele că el ştie că la analize nu se mănâncă, în spatele lui, trei bărbaţi scunzi se clatină atât de tare încât nu reuşesc să completeze formularul din faţa lor. Formular care, printre altele, te întreabă când şi cât alcool ai băut ultima oară. „Bă, aici scrie că trebuie să am o singură parteneră în ultimele şase luni. Care mă, că eu am avut doar două, vinul aseară, dar l-am dat azi dimineaţă pe bere“. Bărbaţii râd zgomotos, înfuriind o asistentă care îşi făcea drum pe lângă ei. În spatele întregului tăvălug din holul Centrului de Transfuzii doi bărbaţi aşteptă, cuminţi, să li se strige biletul de ordine. Nicu şi Cristi nu sunt străini holului şi a ag