Sala Capitol a Filarmonicii din Timişoara va găzdui vineri, 11 octombrie, cu începere de la ora 19,00, un spectacol de gală, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înfrăţirea oraşelor Timişoara şi Rueil-Malmaison din Franţa, anunţă Episcopia Severinului şi Strehaiei.
Evenimentul se bucură de participarea extraordinară a pianistului francez Pascal Amoyel, a orchestrei Filarmonicii Banatul şi a corului de muzică bizantină Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.
Spectacolul intitulat „Libertatea are chipul lui Dumnezeu”, în regia lui Gavriil Pinte, este realizat după Jurnalul Fericirii, de Nicolae Steinhardt. Evenimentul este organizat cu sprijinul Mitropoliei Banatului, Primăria Timişoara, Filarmonica Banatul, Asociaţia pentru un Pământ Fericit şi Asociaţia Culturală Kratima.
Îşi vor da concursul pe scena timişeană actori de renume, precum: Maria Ploae, Damian Oancea, Franz Kattesch, Cristina Prelipcian, Gelu Dobrea.
Născut din necesitatea de a rememora momente cruciale ale istoriei române recente, adesea trecute sub semnul uitării, al nepăsării, dar şi din dorinţa de a suscita o reflecţie a tinerilor de astăzi asupra sensului real al vieţii şi a realei fericiri, spectacolul „Libertatea are chipul lui Dumnezeu” îşi propune să aducă o nouă lumină asupra unei realităţi aparent paradoxale: cea a transformării temniţelor roşii în tărâm eliberator, aducător de bucurie şi de linişte.
Dacă prima parte a spectacolului are ca punct de plecare „Jurnalul Fericirii”, al lui Nicolae Steihardt, de la a cărui naştere s-au împlinit 100 de ani în 2012, partea a II-a aduce în prim plan un alt mod de exprimare prins în menghina „anti-intelectuală” a comunismului : muzica lui Erich Bergel, pe care detenţia de la Balta Albă l-a transformat în autor al unei capodopere unanim recunoscute: „varianta Bergel” pentru orchestră a “Artei F