La fel ca mulţi alţi români, Simona Gherghe s-a gândit şi ea la opţiunea de a părăsi meleagurile natale, pentru a se stabili în străinătate. Cu toate că au existat zvonuri potrivit cărora ar dori să plece în Grecia, ţară pe care o adoră, iată că vedeta postului Antena 1 nici nu se gândeşte să facă acest pas, cel puţin nu singură.
Prezentatoarea emisiunii "Acces direct" a mărturisit, pentru Agenţia de Presă Mondenă, că se simte bine în România şi că nu se gândeşte să plece de aici, exceptând însă cazul în care iubitul ei i-ar propune aşa ceva.
"Cu el aş accepta să părăsesc Romania, dar amândoi suntem foarte ancoraţi aici în ţară, în job-ul nostru, viaţa şi familiile noastre, aşa că este o ipoteză care nouă nu ni s-ar aplica. N-o să stăm în altă parte, ci doar în România. Eu mă simt foarte bine aici chiar dacă uneori nu e totul minunat şi mergem în străinătate şi ne întrebăm retoric de ce nu poate fi şi la noi la fel ca acolo. Cu toate astea, eu mă simt bine aici. Aici e acasă!", a declarat Simona Gherghe pentru ADPM.
La fel ca mulţi alţi români, Simona Gherghe s-a gândit şi ea la opţiunea de a părăsi meleagurile natale, pentru a se stabili în străinătate. Cu toate că au existat zvonuri potrivit cărora ar dori să plece în Grecia, ţară pe care o adoră, iată că vedeta postului Antena 1 nici nu se gândeşte să facă acest pas, cel puţin nu singură.
Prezentatoarea emisiunii "Acces direct" a mărturisit, pentru Agenţia de Presă Mondenă, că se simte bine în România şi că nu se gândeşte să plece de aici, exceptând însă cazul în care iubitul ei i-ar propune aşa ceva.
"Cu el aş accepta să părăsesc Romania, dar amândoi suntem foarte ancoraţi aici în ţară, în job-ul nostru, viaţa şi familiile noastre, aşa că este o ipoteză care nouă nu ni s-ar aplica. N-o să stăm în altă parte, ci doar în România. Eu mă simt foarte bi