Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul pierde tot ce a câştigat în opt şedinţe

Publicat in Mesagerul de BN, miercuri 9 octombrie 2013 ·

-AA+A

Leul pierde tot ce a câştigat în opt şedinţe Ordinele de cumpărare de valută, venite din partea companiilor comerciale, au produs miercuri deprecierea leului, care a pierdut tot ceea ce câştigase în ultimele două săptămâni. Cursul euro a urcat de la 4,4366 la 4,4631 lei, tendinţa de depreciere manifestându-se încă de la închiderea de marţi, când cotaţiile urcaseră în apropierea pragului de 4,44 lei. Deschiderea s-a realizat miercuri în jurul nivelului de 4,45 lei, presiunea pe cumpărarea de valută împingând euro la aproape 4,4650 lei. La ora 14.00 cotaţiile erau de 4,4610 – 4,4640 lei.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 4,4670 lei, preţ futures în creştere cu 0,70 bani faţă de marţi. Cursul dolarului american a urcat de la 3,2682 la 3,2988 lei, iar cel al francului elveţian de la 3,6089 la 3,6275 lei. Monedele din regiune se depreciau la rândul lor faţă de euro, însă pierderile erau mult mai mici, de circa jumătate de procent. Moneda poloneză se tranzacţiona la 4,192 – 4,202 zloţi, iar cea maghiară la 295,3 – 296,3 forinţi. Perechea euro/dolar testa miercuri, după circa o săptămână, scăderea sub pragul de 1,35 dolari, tranzacţiile realizându-se între 1,3509 şi 1,3602 dolari. Scăderea euro s-a produs după anunţul unui oficial de la Casa Albă, conform căruia preşedintele Barack Obama urma să o nominalizeze miercuri pe Janet Yellen pentru funcţia de preşedinte al Rezervei Federale americane, ceea ce a calmat pieţele financiare.

Dna Yellen, care ocupă în acest moment funcţia de vicepreşedinte al Fed, este o susţinătoare a programului de relaxare cantitativă, prin care banca centrală americană injectează lunar 85 miliarde dolari în economia SUA.

La Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,3520 – 1,3560, iar pe martie la 1,3530 dolari, iar uncia de aur cu scadenţa lunară cobora la 1.308 – 1.319 dolar

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 57 minute
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 3 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 5 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 4 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 5 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 2 ore
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 6 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 4 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 4 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°