Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căci rupți sunt din contract cu statul penalii, orișiunde cresc

Publicat in Catavencii, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Oradea e un oraș atât de îndepărtat de sediul central al Justiției românești libere și neatârnate, încât mii de ani îi trebuie legii să ajungă până acolo și să se mai și întoarcă la București cu ceva rezultate. Pe aici, pe-aproape, mai auzi de un asfaltator care își scrie memoriile în pușcărie, de un constructor care a fost deja condamnat, dar până la Oradea e greu. Așa se face că de 22 de ani, de prin 1991, o firmă locală tot câștigă și câștigă contracte cu statul, indiferent de guvernare, punând ban pe ban și transformându-și proprietarul în unul dintre cei mai bogați bihoreni. Lucru destul de greu când locuiești în județ cu frații Micula, totuși.

Pe milionar îl cheamă Beniamin Rusu, firma înființată în 1991 a devenit, între timp, ditamai grupul Selina, iar contractele curg mai ceva ca apele învolburate peste județul Galați. Numai în 2013 putem număra, până acum, 13 contracte cu statul în care se regăsește și firma lui Beniamin Rusu, beneficiarii fiind ba Consiliul Județean Bihor, ba Primăria Oradea. Iar contractele de lucrări nu pot veni singure, ci trebuie neapărat însoțite de contracte suplimentare, care umflă prețul mic oferit la licitație, aducându-l peste valoarea inițială, cam cât să acopere și mita aferentă. Căci, deh, milionarul bihorean este judecat exact pentru dare de mită pentru a obține lucrări din bani publici, lucru ce nu-i împiedică pe conducătorii USL-iști ai județului să-i dea contracte în continuare, asumându-și că toată lumea știe cum au fost acestea obținute.

Oradea e un oraș atât de îndepărtat de sediul central al Justiției românești libere și neatârnate, încât mii de ani îi trebuie legii să ajungă până acolo și să se mai și întoarcă la București cu ceva rezultate. Pe aici, pe-aproape, mai auzi de un asfaltator care își scrie memoriile în pușcărie, de un constructor care a fost deja condamnat, dar până la Oradea e greu

Articolul in Catavencii >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 57 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°