Proprietarii unei pensiuni din Alba Iulia sunt cercetaţi de poliţie pentru evaizune fiscală. Oamenii legii au găsit neconcordanţe între actele contabile şi cele de cazare a turiştilor.
Poliţiştii au constatat, de asemenea, că reprezentanţii pensiunii, care funcţionează pe strada Olteniei din Alba Iulia, nu au respectat prevederile legale cu privire la obligativitatea întocmirii şi evidenţierii fişei de cazare, motiv pentru care s-a luat măsura sancţionării contravenţionale a acestora cu amendă în valoare de 2.000 de lei.
Infracţiunea a fost descoperită în cadrul unei acţiuni organizate marţi, între orele 7.00 şi 12.00, de Poliţia Municipiului Alba Iulia, pentru menţinerea climatului de siguranţă publică, prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea infracţiunilor, inclusiv a celor de evaziune fiscală.
Poliţiştii au constatat 37 de abateri contravenţionale ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 7.120 lei, din care cinci privind comerţul, una referitor la ordinea publică, 29 privind circulaţia pe drumurile publice şi două la alte acte normative. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 540 lei.