Astăzi vi-l prezentăm pe șeful Postului de Poliție din comuna Slobozia Ciorăști, agent șef principal Dănuț Tudorache. Cu o vechime de peste 20 de ani în meserie și foarte comunicativ, șeful de post ne-a împărtășit ieri, câteva dintre tainele meseriei de polițist, o meserie cu un grad de uzură ridicat, dar și cu multe satisfacții. De 11 ani veghează la liniștea locuitorilor din Slobozia Ciorăști și împreună cu mai tinerii săi colegi, agent Alina Constantinescu, agent Adrian Grama și agent principal Gabriel Vasile, se străduiește să răspundă cât mai prompt la toate solicitările cetățenilor și să le rezolve acestora problemele. În comună au fost probleme și mai sunt, însă aproape pe toți cei care i-au creat probleme a reușit să-i prindă, să-i tragă la răspundere şi să-i pună în albumul foto al postului de poliţie!
Monitorul de Vrancea şi-a propus să vi-i prezinte, în fiecare joi, pe şefii posturilor de poliţie din localităţile judeţului. Nu rataţi ediţiile viitoare!
Să fii polițist nu este deloc ușor. Și cu toate acestea, agent șef principal Dănuț Tudorache, șeful Postului de Poliție din comuna Slobozia Ciorăști, îmbracă haina albastră cu epoleți de 23 de ani. De atunci și până acum s-a confruntat cu tot felul de situații și a întâlnit tot felul de oameni, unii mai școliți, alții mai puțin școliți, unii mai pașnici, alții mai războinici. Important este să știi să te porți cu fiecare și să știi să le acorzi atenție atunci când au nevoie de asta, crede omul legii.
Și-a început activitatea imediat după Revoluție, la Gugești, unde a stat 5 ani. Ulterior, a plecat la Tâmboiești, o comună cu o situație operativă destul de dificilă. Acolo a învățat multe despre meseria de poliţist, mai ales de la fostul șef de post Emil Ioniță, care i-a ghidat pașii. La Tâmboiești a stat 7 ani, iar de pe 1 iunie 2002 este șeful Postului de Poliție din comuna Slo