M-am întrebat, după fiecare întâlnire a forurilor de conducere ale organizaţiilor sindicale, ce se întâmplă cu liderii extrem de vocali până atunci. Un exemplu recent: în ultima lună, mai mulţi lideri din teritoriu au vorbit „pe ton”, în presă, despre nemulţumirile pe care le au faţă de boşii din FNME, vizat direct fiind Marin Condescu. După întâlnirea Colegiului Director, niciunul dintre aceştia nu mai recunoştea cu voce tare nimic din ce afirmase cu doar câteva zile în urmă. Am avut impresia, pentru a nu ştiu câta oară, că am fost din nou manipulaţi. Adică toată presa a fost folosită de către aceşti lideraşi pentru a-i fi atrasă atenţia lui Condescu, iar acesta să-i momească cu ceva consistent şi răzvrătiţii să revină în pluton.

Timpul a lămurit din nou lucrurile – de fapt, liderii se duc la „împărăţie” cu capul plecat şi cu justificările pregătite; bineînţeles, presa le-a răstălmăcit vorbele, le-a scos din context unele afirmaţii, că ei sunt cei mai loiali şi niciodată, da’ niciodată nu ar spune ce au scris intriganţii ăia de ziarişti.

În realitate, acestora li se reîmprospătează memoria cu privire la afacerile de unde au ciugulit ani la rând şi despre compromisurile făcute cu personaje de la vârful fostelor termocentrale sau companiei miniere pentru ca toată lumea s-o ducă bine. Despre paravanele pe care le au acum puse în faţa unor „biznisuri” în minerit şi energie şi care nu trebuie deconspirate.

Dar cel mai mare accent este pus pe familie – este păcat ca soţia vreunui lider să afle „întâmplător” că soţul său are o amantă. Circulă diferite poveşti despre amantele liderilor, ce posturi confortabile le-au aranjat ibovnicii, ce maşini le-au cumpărat amorezii şi ce ţoale de firmă le fac cadou ăştia care cică se ocupă cu protecţia socială. Atunci când le sunt puse în pericol toate acestea, adică afacerile, alte combinaţii de prin minerit, dar