Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru cetăţeni israelieni şi trei români, printre care şi Mihai Mila, reţinuţi în dosarul de recuperări de bani cu violenţe

Publicat in Press Alert, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Patru cetăţeni israelieni şi trei români, printre care şi Mihai Mila, au fost reţinuţi, noaptea trecută, de procurorii DIICOT, în dosarul în care sunt suspectaţi de recuperări de bani cu violenţă, lipsire de libertate, tâlhărie şi şantaj, una dintre victime fiind medic estetician, scrie Mediafax. Procurorii DIICOT au audiat în acest caz 15 persoane, cetăţeni israelieni şi români, pe care le-au ridicat în urma unor percheziţii la locuinţele acestora din Bucureşti şi din localităţile Pantelimon, Voluntari, Măgurele şi Roşu din judeţul Ilfov, precum şi la sediul unui cabinet de avocatură. La finalul audierilor au fost reţinuţi şapte dintre aceştia, procurorii urmând să ceară Curţii de Apel Bucureşti arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

Procurorii DIICOT au emis ordonanţe de reţinere pentru Shimon Efraim, Kastro Charli, Erlith Nehemia, Malka Zosef, Mihai Mila, Angela Olteanu şi Florin Păun, potrivit unor surse judiciare. În anchetă este vizat şi Tolea Ciumac, însă acesta nu a fost găsit de procurori, au precizat sursele citate. Printre cei care au fost audiaţi de procurori sunt şi doi medici esteticieni originari din Israel, unul fiind victimă, iar celălalt instigator la fapte cu violenţă. Unul dintre cei doi medici ar fi apelat la membrii grupării pentru a recupera o sumă de bani de la colegul său, context în care acesta a fost victima unor violenţe, fiind ameninţat în 5 august, potrivit surselor citate.

De asemenea, în luna august, o altă persoană a depus plângere în care a arătat că, după o neînţelegere cu fostul partener de afaceri, a fost contactat de membrii grupării, pe care îi cunoştea şi de care îi era frică. Acesta le-a spus anchetatorilor că le-a dat membrilor grupării o maşină, un ceas din aur şi bani, valoarea totală a prejudiciului ridicându-se la 100.000 de euro, au precizat sursele citate.

Tot în luna august, un bărbat a reclama

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 42 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum o ora
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum 27 minute
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Rusia le recomandă cetățenilor săi să evite călătoriile în Occident. „Sunt pline de riscuri”

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a anunțat miercuri, 11 decembrie, că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada şi unele ţări UE, deoarece riscă să fie "vânaţi" de autorităţile americane, relatează Re

Prevenirea abuzurilor șefilor SRI și limitarea mandatelor acestora, legi trecute de Camera Deputaților

Ziare.com acum o ora
Două proiecte de lege care vizează reforme ale serviciilor din România au fost adoptate de Camera Deputaților miercuri, 11 decembrie. Cele două legi, inițiate de Emanuel Ungureanu (USR) vizează limitarea mandatelor șefilor serviciilor (SRI, SIE, SPP

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 50 minute
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

O șoferiță beată și drogată a fost reţinută după ce a lovit cu maşina un autoturism condus de o poliţistă

Ziare.com acum o ora
O femeie de 30 de ani din Arad a fost reţinută după ce provocat un accident rutier, lovind cu maşina un autoturism condus de o poliţistă aflată în timpul liber. Poliţiştii au constatat că femeia de 30 de ani consumase alcool, având 1,40 mg/l alcool

Casa Verde Fotovoltaice 2024 / AFM a publicat lista instalatorilor validați; beneficiarii au la dispoziție 90 de zile pentru alegerea unui instalator

HotNews acum 2 ore
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituţiei lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024. Începând de miercuri, persoanele fizice care s-au înscris în program au la dispoziție

Şaisprezece persoane, reţinute în dosarul vizând o grupare care ar fi intenţionat să vândă în mod fraudulos terenuri în zone strategice în Bucureşti şi Ilfov

News.ro acum o ora
Şaisprezece persoane au fost reţinute în dosarul vizând o grupare care ar fi intenţionat să vândă în mod fraudulos terenuri în zone strategice în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, dosar în care au avut loc 47 de percheziţii, în Bucureşti şi

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 3 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°