Noutăţile despre exerciţiul financiar 2014 - 2020 prin care se va finanţa agricultura cu bani europeni au ajuns la fermierii din zeci de localităţi ale judeţului, specialiştii APDRP urmărind să organizeze întâlnirile în zilele de târg, pentru a strânge cât mai multe persoane interesate.
Specialiştii Agenţiei de Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit au ajuns, în etapa a II-a a „Caravanei PNDR”, în zeci de localităţi ale judeţului, iar până în decembrie planul este ca fermierii din 90 de comune să fi aflat cele mai importante informaţii despre exerciţiul financiar 2014 – 2020. Programarea acţiunilor s-a realizat astfel încât un număr cât mai mare de potenţiali beneficiari ai proiectelor finanţate prin PNDR să primească veştile, urmărindu-se astfel calendarul târgurilor şi oboarelor din judeţ.
„Am avut la fiecare întâlnire foarte multe persoane interesate, a fost mai bine decât în prima etapă. Le-au fost prezentate datele disponibile la acest moment, precum şi ce se preconizează pentru exerciţiul financiar 2014 - 2020”, a declarat consilierul din cadrul Oficiului Judeţean pentru Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Alina Podaru.
Experţii au ajuns până acum la: Vitomireşti, Sâmbureşti, Studina, Văleni, Ştefan cel Mare, Pleşoiu, Făgeţelu, Perieţi, Baldovineşti, Grădinari, Cârlogani, Rotunda, Vădăstriţa, Curtişoara, Vulpeni, Coloneşti, Slătioara, Milcov, Vişina, Nicolae Titulescu, Mihăeşti, Seaca, Crâmpoia, Stoicăneşti, Deveselu, Traian, Movileni, Izbiceni etc.
Conversie pentru pomicultori, prime mai mari pentru tinerii fermieri
Fermierii care încă mai visau să se numere printre beneficiarii sumelor pentru fermele de semi-subzistenţă au primit veşti nu foarte bune. Măsura 141 nu se mai regăseşte în exerciţiul financiar viitor, în schimb micii fermieri vor primi un sprijin suplimentar de până la 1.000 euro/an (faţă de 1.500