Preşedintele Crin Antonescu le-a cerut, marţi seară, premierului şi şefului statului să termine discuţia pe marginea pactului de coabitare şi a declarat că toţi cei implicaţi în "acest circ zilnic" pot fi consideraţi clovni, aducând critici inclusiv CSM şi ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti.
Antonescu a fost întrebat, la Antena 3, ce a câştigat USL de pe urma pactului de coabitare. "USL nu a câştigat nimic, aceasta este evaluarea mea, ştiu că ea diferă de a lui Victor Ponta şi de a altor colegi din USL, dar mi-o menţin. USL nu a câştigat nimic, USL a pierdut foarte mult din acest pact", a replicat liderul PNL.
El a precizat că Victor Ponta a intrat în "ficţiunea" pactului de coabitare din momentul semnării documentului pentru a se legitima în faţa interlocutorilor "europeni, americani, sud-americani şi asiatici cu acest pact", în loc să se legitimeze cu votul obţinut în alegeri.
El a mai susţinut că pactul de coabitare este un "pretext pentru acest circ zilnic". Liderului PNL i s-a precizat, din partea moderatorului, că l-ar fi catalogat pe Victor Ponta, prin urmare, drept un clovn. "În măsura în care vorbim despre pact, da. E un circ zilnic cu toţi cei care participă la el", a replicat Antonescu.
De asemenea, liderul PNL a fost întrebat de ce nu a discutat cu premierul Victor Ponta în USL pentru a decide ruperea pactului de coabitare.
"Dacă dumneavoastră aveţi un prieten care are o boală, când vă întâlniţi discutaţi despre boala aia a lui? Discutaţi despre alte lucruri, încerci să eviţi. Deci eu această discuţie am purtat-o, am încheiat-o, eu am discutat astăzi alte lucruri, despre descentralizare, despre ce mai facem la Guvern, la Parlament, nu pot să stau în fiecare zi să discut asupra unor lucruri asupra cărora avem păreri definitiv diferite", a susţinut Antonescu, menţionând că nu se referă la faptul că premierul ar fi