* fostul arendaş din Insula Mare a Brăilei, în prezent preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, este acuzat că ar fi făcut exporturi fictive de cereale, care ar fi produs bugetului de stat un prejudiciu de 160 de milioane de euro
Culiţă Tărâţă, fostul arendaş din Insula Mare a Brăilei, în prezent preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, este cercetat de DIICOT pentru un prejudiciu estimat la 160 de milioane euro. Potrivit www.pesurse.ro, Tărâţă a intrat în atenţia procurorilor de la crimă organizată pentru că ar fi făcut exporturi fictive de cereale. Acuzaţiile din Dosarul Nr.119/P/2010, precizează jurnaliştii pesurse.ro, se referă la solicitări ilegale pentru rambursarea TVA-ului, care ar fi cauzat prejudicii statului român. Alături de preşedintele CJ Neamţ, printre cei cercetaţi de DIICOT apare şi libanezul Jihad El-Khalil, unul dintre latifundiarii României. Acesta se află de foarte mult timp sub lupa procurorilor DIICOT, pentru implicarea în scandalul Omar Hayssam.
Metoda folosită de acuzaţi, precizează jurnaliştii pesurse.ro, citind surse DIICOT, era una extrem de eficientă, cerealele fiind încărcate pe vase şi trimise la export, solicitându-se astfel rambursarea TVA-ului. Vapoarele ieşeau în larg pentru câteva zile, după care se întorceau în ţară cu titlul de import. De cele mai multe ori, potrivit procurorilor, ar fi fost vorba doar de schimburi de hârtii şi de nicio manipulare a cerealelor, care erau mutate din loc în loc doar în acte, printr-un păienjeniş de firme.
Contactat telefonic, ieri după-amiază, de redactorii "Obiectiv", Culiţă Tărâţă a fost extrem de scurt: "Sunt într-o şedinţă, nu pot să vorbesc". Client cu state vechi al DIICOT
Potrivit presei centrale, libanezul Jihad El-Khalil (48 de ani) este un client mai vechi al DIICOT, împreună cu Youssef Laoun, de 38 de ani - ambii cu dublă cetăţenie, libaneză ş