Peste 250.000 de pelerini din întreaga ţară sunt aşteptaţi în următoarele zile la Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, care vor fi scoase, vineri dimineaţă, din incinta Catedralei Mitropolitane, iar apoi vor fi depuse într-un baldachin, în curtea lăcaşului de cult.
Joi seară, vor ajunge la Iaşi şi moaştele Sfântului Simeon de la Muntele Minunat, ce vor fi aduse de la Mănăstirea Neamţ, acestea urmând a fi depuse alături de moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva, spre închinare, pelerinilor.
De asemenea, pentru a marca împlinirea a 150 de ani de la pictarea, la Iaşi, a Icoanei Maicii Domnului - Prodomiţa, aflată la Schitul românesc Prodromu, din Sfântul Munte Athos, va fi adusă şi aşezată spre închinare pelerinilor o copie a acestei icoane. Este vorba despre icoana de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, care este o reproducere fidelă, în mărime naturală, a celei de la Sfântul Munte Athos.
Sfânta Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este Hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.
Credincioşilor care vor sta noaptea la rând pentru a se închina la sfintele moaşte le vor fi oferite de către autorităţi, dar şi de către Mitropolie, ceai cald şi pachete cu mâncare.
În anii precedenţi, pelerinii veniţi la Iaşi din toate colţurile ţării, au stat şi câte 12 ore la coadă, pentru a ajunge să se închine la racla cu sfintele moaşte.
Autorităţile ieşene apreciază că, în acest an, peste 250.000 de credincioşi vor sosi la Iaşi. Peste 1.200 de poliţişti şi jandarmi vor asigura ordinea publică, în perioada 10 - 15 octombrie.
Peste 250.000 de pelerini din întreaga ţară sunt aşteptaţi în următoarele zile la Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, care vor f