Banca Românească finanţează cu 5,4 milioane de euro compania Terra Muntenia, parte a Valvis Holding, pentru construcţia unui parc fotovoltaic în comuna Modelu, judeţul Călăraşi, finanţarea fiind acordată pe o perioadă de 10 ani, a anunţat, ieri, banca.
Cosmin Călin, director executiv Unitatea Corporaţii în Banca Românească, a declarat: "Continuăm finanţările în sectorul energiei regenerabile prin oferirea unui credit de 5,4 milioane euro companiei Terra Muntenia SRL, parte a Valvis Holding. Astfel, ne susţinem obiectivul nostru strategic stabilit pe anul 2013 de a sprijini clienţii corporate în demersurile lor investiţionale, Banca Românească fiind o prezenţă activă atât pe piaţa finanţărilor clienţilor corporate, cât şi în dezvoltarea sectorului energetic. Avem certitudinea că prezentul proiect dezvoltat de Valvis Holding se va alătura portofoliului de proiecte de succes în domeniul energiei regenerabile finanţate până în prezent de Banca Românească". Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 8,9 milioane de euro. Parcul fotovoltaic are o putere instalată de 5 MW, iar construcţia acestuia este în curs de finalizare.
Partenerii Băncii Româneşti în tranzacţie au fost Casa de Avocatură CMS Cameron McKenna SCA, care a oferit asistenţă juridică în negocierea şi redactarea documentaţiei de finanţare, şi TUV Hellas (TUV Nord) SA, care a asigurat asistenţa tehnică.
C.P. Banca Românească finanţează cu 5,4 milioane de euro compania Terra Muntenia, parte a Valvis Holding, pentru construcţia unui parc fotovoltaic în comuna Modelu, judeţul Călăraşi, finanţarea fiind acordată pe o perioadă de 10 ani, a anunţat, ieri, banca.
Cosmin Călin, director executiv Unitatea Corporaţii în Banca Românească, a declarat: "Continuăm finanţările în sectorul energiei regenerabile prin oferirea unui credit de 5,4 milioane euro companiei Terra Muntenia SRL, pa