Primăria Craiova a a alocat suma de două milioane de euro pentru reabilitarea Spitalului Filantropia. Lia Olguţa Vasilescu a declarat că pacienţii vor avea parte de condiţii foarte bune.
Lia Olguţa Vasilescu, edilul oraşului, a declarat că până la sfîrşitul anului lucrările de renovare vor fi finalizate. Municipalitatea are în plan construirea unui nou spital în curtea celui de la Filantropia. „Pentru această reabilitare au fost alocate fonduri din cadrul primăriei. Fondurile vor trebui cheltuite până la finele anului. Ne aşteptăm să vedem o maternitate de top, asemenea maternităţii Filantropia din Bucureşti, care este cotată ca fiind cea mai bună din România“, a precizat primarul Craiovei.
„Era nevoie de o astfel de investiţie“
Craiovenii au declarat că Spitalul Filantropia trebuia neapărat să intre în reparaţii capitale. „Era nevoie de o astfel de investiţie. Suma alocată este destul de mare şi sunt convinsă că spitalul va fi dotat la standarde europene“, a spus Ioana Ciucă.
La anul lângă maternitate, va fi construită o nouă clădire, de trei etaje, care va adăposti un spital nou-nouţ, ale cărui costuri se vor ridica la circa 500.000 de euro. „Pentru construcţia noului spital vor fi demolate clădirile care adăpostesc Urgenţa, Cardiologia şi, probabil, Hematologia“, a declarat Alice Gavrilescu, managerul Spitalului Municipal Filantropia.