Judecătoria Braşov are pe rol, astăzi, primul termen în dosarul în care primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, este acuzat de procurorii Serviciului Teritorial Ploieşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru comiterea trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.
În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie se arată că, în perioada 2002-2008, primarul Boşcodeală a acordat unor asociaţii sportive, persoane juridice non-profit, în mod ilegal, fonduri nerambursabile din bugetul local şi le-a asigurat folosinţa gratuită a Complexului Sportiv Gloria Buzău, beneficiarii finali ai acestor sume şi al dreptului de a folosi complexul sportiv fiind societăţi comerciale aflate în diverse raporturi juridice cu asociaţiile sportive. Prejudiciul total adus bugetului local fiind estimat de procurorii anticorupţie la suma de 4.896.994,09 lei, adică aproape 49 miliarde lei vechi.
Disputele legate de desfăşurarea acestui proces au început încă de la sfârşitul lunii trecute, când consilierii locali ai opoziţiei – Partidul Democrat Liberal şi Partidului Poporului-Dan Diaconescu - au contestat propunerea de numire a unui jurist al Primăriei care să reprezinte interesele Consiliului Local Municipal în dosarul penal în care primarul Constantin Boşcodeală a fost trimis în judecată. Conform acestora, delegarea juristului Elena-Cristina Coroian în respectiva calitate reprezintă un clar conflict de interese, întrucât aceasta este nevoită să reprezinte interese antagonice cu ale şefului său direct, primarul Boşcodeală, într-un proces în care acesta din urmă are calitatea de inculpat.
Judecătoria Braşov are pe rol, astăzi, primul termen în dosarul în care primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, este acuzat de procurorii Serviciului Teritorial Ploieşti din cadrul Direcţiei Naţionale Ant