Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul de Tratament de la Vâlcele are fântână proprie

Publicat in Covasna Media, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Acesta ar putea fi deschis în câteva săptămâni

Centrul de Tratament de la Vâlcele ar putea fi inaugurat și pus în funcțiune până la finele anului, în acest moment autoritățile locale lucrând la ultimele pregătiri. Realizat în cadrul proiectului Drumul Apelor Minerale, Centrul de la Vâlcele a fost finalizat de câteva luni bune și ar fi trebuit să fie inaugurat deja, însă au apărut probleme legate de alimentarea cu apă. Autoritățile locale au încercat mai multe variante, apelând inclusiv la o conductă cu apă ce aprovizionează zona romilor, realizată în cadrul proiectului Apă pentru Sănătate. Comunitatea romă a protestat însă, nedorind să împartă apa deoarece acest lucru scădea presiunea, astfel că s-a renunțat la a mai folosi apa de acolo.

Primarul comunei Vâlcele, Kovács László, ne-a declarat că pentru a se rezolva definitiv problema apei de la Centrul de Tratament s-a recurs în cele din urmă la săparea unei fântâni speciale pentru acesta, astfel încât să nu mai existe inconveniențe pe viitor.

„Am realizat fântâna, urmează să realizăm și o magazie pentru lemne, astfel că încet-încet ne îndreptăm spre finalizarea lucrărilor. Apa minerală este legată de Centru deja, aceasta fiind foarte importantă în tratamentele cu băi care au dat renumele acestei stațiuni. Apele minerale de aici sunt renumite pentru concentrațiile mari de fier și magneziu, având efecte beneficie și împotriva afecțiunilor la stomac. Sperăm că prin acest Centru vom atrage turiști, oamenii vor veni și localitatea va fi revigorată”, a explicat Kovács László.

Potrivit acestuia, chiar dacă majoritatea probelor tehnice s-au realizat deja și totul funcționează impecabil, vor mai dura câteva săptămâni până la inaugurarea Centrului. În ceea ce privește interesul pentru acesta, primarul Kovács a arătat că nu s-a făcut încă o campanie de promovare, astfel că nu există semnale de eventuali

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 53 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum o ora
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Directorul general al Hidroelectrica anunţă că va dona 20% din salariul său către Fundaţia Hidroelectrica în vederea susţinerii proiectelor sociale / ”Cu siguranţă nu voi rezolva problema deficitului bugetar”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al Hidroelectrica, Kàroly Borbèly, anunţă că va dona 20% din salariul său către Fundaţia Hidroelectrica în vederea susţinerii proiectelor sociale,chiar dacă acest lucru ”nu va rezo

Irlanda a început săpăturile la groapa comună în care se crede că au fost înhumați în secret aproape 800 de bebeluși

HotNews acum 44 minute
La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din Tuam, comitatul Galway, relatează The Guardian, ci

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 3 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°