Reabilitarea Grădiniţei Step by Step nr. 3 din municipiul Tulcea ar putea fi întârziată din cauza unor probleme în structura clădirii. Potrivit declaraţiei inspectorului general al Inspectoratului Şcolar, Dumitru Damian, termenul de finalizare a fost stabilit la opt luni de la demararea lucrărilor, iar acum se verifică terenul pe care este amplasată.
„Grădiniţa a fost prinsă în programul de finanţare a Primăriei, alături de alte instituţii de învăţământ din Tulcea. Termenul este de opt luni de zile, dar din momentul demarării lucrărilor, şi ştiam că se aşteaptă expertiza unui geolog, să se verifice terenul din zonă şi sperăm că în anul şcolar următor vom pune la dispoziţia copiilor cele cinci săli de clasă de acolo care sunt absolut necesare, urgente”, a precizat inspectorul Dumitru Damian.
Iniţial, termenul stabilit pentru finalizarea reabilitării a fost toamna acestui an, suma alocată de Primărie fiind de 4 miliarde de lei. La Gradinița Step By Step nr.3 învaţă peste 200 de copii, 150 dintre aceştia folosind spaţiile închiriate în Cartierul Lotizare. Grădinița funcționează din 1993, inițial cu două grupe sponsorizate de către Fundația Soros.
Reabilitarea Grădiniţei Step by Step nr. 3 din municipiul Tulcea ar putea fi întârziată din cauza unor probleme în structura clădirii. Potrivit declaraţiei inspectorului general al Inspectoratului Şcolar, Dumitru Damian, termenul de finalizare a fost stabilit la opt luni de la demararea lucrărilor, iar acum se verifică terenul pe care este amplasată.
„Grădiniţa a fost prinsă în programul de finanţare a Primăriei, alături de alte instituţii de învăţământ din Tulcea. Termenul este de opt luni de zile, dar din momentul demarării lucrărilor, şi ştiam că se aşteaptă expertiza unui geolog, să se verifice terenul din zonă şi sperăm că în anul şcolar următor vom pune la dispoziţia copiilor cele cinci săli de cl