Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oamenii străzii, condamnaţi să moară sub cerul liber

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Zeci de persoane fără adăpost sunt prinse într-un cerc vicios, care le condamnă să fie captive străzilor. Sistemul social de protecţie este arhiplin, astfel că orice tentativă de ajutor este sortită eşecului. În ultima perioadă, odată cu scăderea temperaturilor pe timp de noapte, zeci de persoane au început deja să ia calea spitalelor, unde speră că vor primi casă şi masă. După ce-i ţin o perioadă, asistenţii sociali din spitale încearcă să-i plaseze undeva, dar fără succes. După o peregrinare de câteva zile sau săptămâni, persoanele fără adăpost sunt aduse din nou la spital. Alţii, în special ce-i fără discernământ, sunt culeşi de pe stradă de autorităţi. Dacă nu sunt identificate la timp, acestea sunt condamnate la moarte. Spitalele, sufocate de cazuri sociale

Spitalele din judeţ, în special Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, se transformă pe timp de iarnă în adăposturi pentru oamenii străzii. Şi asta pentru că venirea sezonului rece este cea mai cruntă perioadă de peste an pentru persoanele care nu au un adăpost. De aproape o săptămână, odată cu lăsarea întunericului, la urgenţe îşi fac prezenţa oamenii străzii care cer ajutorul personalului medical. Personalul medical îi primeşte, de voie de nevoie, îi cazează peste noapte, îi tratează şi îi hrănesc. Ba mai mult, nu de puţine ori cadrele medicale le donează şi haine mai groase de iarnă. Zonă “rezidenţială” pe malurile Someşului

Odată cu instalarea sezonului rece, persoanele fără adăpost încearcă să îşi improvizeze tot felul de “case” pentru a se feri de frig. Una dintre cele mai bune locaţii rămâne malul Someşului. Chiar dacă zona este una inundabilă, faptul că este acoperită de vegetaţie oferă un cadru perfect în care să se ascundă de ochii indiscreţi ai autorităţilor. Cu toate acestea, la sesizarea unor sătmăreni, Primăria Satu Mare, prin Poliţia Locală, i-a reperat în cursul anului trecut şi a

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum o ora
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vicepremierul Dragoş Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noştri a fost fără creşterea de TVA,însă în urma discuţiilor cu partenerii europeni s-a transmis că trebuie luate măsuri de reducere a deficitului

Ziarul Financiar acum 17 minute
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat în emisiunea „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache” că în primă fază pachetul de măsuri fiscale nu conţinea creşterea de TVA, însă în urma discuţiilor cu partenerii europeni s-a transmis că trebuie luate măsuri de r

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 8 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 42 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum o ora
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz

Ziua Constanta acum 2 ore
Grupul Schwarz operează, în România, rețelele de magazine Kaufland și Lidl, fiind astfel prezent pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schw

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°