Oferta publică iniţială de vânzare a 15% din Romgaz Mediaş va avea o singură tranşă pentru investitorii de retail şi una pentru investitorii instituţionali, potrivit unor surse din piaţa de capital.
Totodată, va fi aplicat un mecanism prin care un procent de 5% din tranşa investitorilor instituţionali să poată fi transferat pe segmentul investitorilor de retail, în cazul în care tranşa de retail va fi mult suprasubscrisă.
Asociaţia Investitorilor de pe Piaţa de Capital (AIPC) a solicitat alocarea unei tranşe mai mari pentru retail şi introducerea unui mecanism de realocare între tranşe în cazul unei suprasubscrieri ridicate pe tranşa micilor investitori, pentru a încuraja participarea acestora la ofertă.
„Foştii investitori din retail, mari şi mici, se vor contopi în tranşa investitorilor mici, deci va fi doar tranşa investitorilor mici şi cea a investitorilor instituţionali. Se va folosi un mecasnim prin care, dacă între tranşa investitorilor mici şi cea a celor instituţionali va fi un raport într-o anumită marjă, va fi luat un procent de 5% de la investitorii instituţionali care va fi transferat celor de retail. De exemplu, la 10 acţiuni subscrise să primească 4-5 acţiuni. Statul încearcă să stimuleze la această listare capitalul românesc“, au spus sursele citate.
Listarea Romgaz va fi prima în care o parte din acţiuni vor fi vândute pe pieţe externe, prin intermediul unor certificate de depozit GDR.
Potrivit unui regulament publicat la începutul lunii octombrie de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), cel mult două treimi din acţiunile vizate în oferte pentru listare la bursa din România pot fi cotate pe o piaţă externă, prin intermediul GDR-urilor.
Sursele au adăugat că Romgaz a selectat Mellon Bank of New York pentru emiterea GDR-urile din ofertă.
Certificatele de depozit (GDR) au activ acţiunil