Bursele europene au deschis miercuri în scădere, în contextul impasului politic de la Washington privind bugetul şi plafonul datoriei de stat, în timp ce pieţele americane evoluează pozitiv după ce Casa Albă a anunţat că o va nominaliza pe Janet Yellen la conducerea Rezervei Federale.
Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,3% în deschiderea şedinţei de tranzacţionare, transmite Bloomberg.
Pieţele asiatice din afara Japoniei, măsurate de indicele MSCI Asia Pacific, au coborât cu 0,2%.
La Tokyo, indicele general Topix a urcat cu 1,5%, după ce yenul s-a depreciat cu 0,5% faţă de dolar.
Tranzacţiile futures pe indicele S&P 500 al bursei de la New York afişează o creştere de 0,3%, iar randamentul titlurilor de Trezorerie SUA cu maturitatea la 5 ani a scăzut uşor, la 1,41%, după ce Casa Albă a anunţat că preşedintele Barack Obama o va nominaliza miercuri pe Janet Yellen în funcţia de preşedinte al Rezervei Federale.
Yellen este în prezent vicepreşedinte al băncii centrale americane şi unul dintre arhitecţii programului de stimulare economică derulat în ultimii ani de instituţie. Mandatul actualului preşedinte la Fed, Ben Bernanke, se va încheia la finele lunii ianuarie.
FMI a modificat marţi în sens negativ prognoza privind creşterea economcă globală pentru 2013 şi 2014, la 2,9%, respectiv 3,6%, de la 3,1% şi 3,8%, acuzând ieşirile de capital de pe pieţele emergente. Bursele europene au deschis miercuri în scădere, în contextul impasului politic de la Washington privind bugetul şi plafonul datoriei de stat, în timp ce pieţele americane evoluează pozitiv după ce Casa Albă a anunţat că o va nominaliza pe Janet Yellen la conducerea Rezervei Federale.
Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,3% în deschiderea şedinţei de tranzacţiona