Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa-Elev de 15 ani sechestrat şi tâlhărit de doi colegi de la liceul sportiv

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Un elev de 16 ani, din clasa X-a, de la un liceul sportiv din Constanţa este reţinut iar prietenul său, de 15 ani, elev în clasa IX-a la acelaşi liceu, este cercetat în libertate după ce împreună, au sechestrat şi tâlhărit un coleg căruia i-au furat telefonul mobil pentru a-l vinde.

Incidentul a avut loc în urmă cu două zile când cei doi suspecţi, sportivi de performanţă, la atletism, respectiv volei, l-au luat cu forţa din curtea şcolii pe colegul lor de 15 ani, de la clasa de baschet. L-au urcat în autobuzul 51 ameninţându-l cu un box metalic pe care îl deţinea elevul de 16 ani. După ce au străbătut oraşul, au coborât într-un cartier din zona de sud şi au intrat în scara unui bloc. Ameninţându-l că-l vor snopi în bătaie şi că îl vor ldesfigura cu boxul metalic, şi-au deposedat colegul de şcoală de telefonul mobil, în valoare de 1800 lei. Imediat ce băiatul a ajuns acasă şi a povestit prin ce a trecut, părinţii au anunţat poliţia. Prinderea celor doi agresori a fost simplă având în vedere că victima a dat poliţiştilor numele şi semnalmentele suspecţilor. Aceştia apucaseră să vândă telefonul cu 900 lei, banii fiind găsiţi în chiloţii elevului mai mare. Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus ieri reţinerea suspectului de 16 ani şi astăzi, “a sesizat Judecătoria Constanţa cu privire la luarea măsurii de arestare preventivă a inculpatuli minor M.D.M pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie”.

Părinţii copilului păgubit au sesizat şi conducerea unităţii şcolare cu privire la faptele celor doi elevi. Cu ajutorul poliţiei, au reuşit să recupereze şi telefonul de la persoana care îl cumpărase. Directorul liceului sportiv, Andrei Semerjai, care a anunţat şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, a declarat pentru EVZ că cei doi elevi suspectaţi de tâlhărie nu au creat vreodată probleme în şcoală, “ sunt elevi buni, cu 10 la purtare, sportivi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 13 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

CNA vrea investigarea TikTok: cere ajutor Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 14 ore
CNA cere Comisiei Europene să investigheze rețeaua de socializare TikTok, în contextul campaniei de promovare derulată de către candidatul independent Călin Georgescu pe această platformă, anunță Valentin Jucan, vicepreședinte CNA. Reprezentantul CN

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum 21 minute
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 8 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 10 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 5 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°