Vladimir Putin a povestit, marţi, 8 octombrie, că a fost sărbătorit luni seara de omologii săi indonezian şi chinez cu ocazia împlinirii a 61 de ani, în cadrul summitului Asia-Pacific.
Cunoscut pentru că deseori cântă în public în momentele sale libere, preşedintele indonezian Susilo Bambang Yudhoyono a luat chitara pentru a intona “Happy Birthday”, iar la scurt timp, şeful statului chinez Xi Jinping i-a oferit un tort liderului rus. Vladimir Putin a scos apoi o sticlă: “Era ora 11 seara. Le-am oferit prietenilor noştri chinezi votcă pentru un toast”, a explicat preşedintele rus, citat de agenţia oficială Itar-Tass.
“Ei nu au refuzat”, a precizat el, povestind că participanţii au devorat tortul. Conform mediafax, premierul japonez Shinzo Abe, care a întârziat un pic, i-a oferit în dimineaţa următoare lui Putin o sticlă de sake. Dar era prea devreme pentru a bea, a declarat Putin. “O vom bea la Moscova”, a promis el.