Dosarele se pot depune la redacţia Ziarului de Roman, până pe 20 octombrie.
Proiectul burselor Marsat, un parteneriat derulat de SC Marsat împreună cu Ziarul de Roman, porneşte din nou la drum. Societatea Marsat Roman, prin managerul Vasile Balcan, susţine performanţa şcolară şi interesul tinerilor pentru o carieră de succes prin acordarea unor burse şcolare, în valoare de 250 de lei pe lună, pentru zece tineri, pe perioada anului şcolar 2013 – 2014. Pentru desemnarea celor zece bursieri va fi deschisă o nouă procedură de selecţie, la care pot participa atât elevii care au mai beneficiat de burse Marsat în anii şcolari trecuţi, cât şi orice alt elev care îndeplineşte condiţiile impuse de organizatori.
Programul se adresează copiilor proveniţi din familii cu venituri mici, care au obţinut în cursul anului şcolar trecut o medie de cel puţin 8,50, dublată de activităţi care îi recomandă ca viitori specialişti ce vor contribui la renumele şi prosperitatea comunităţii. Cei interesaţi sunt aşteptaţi să se adreseze redacţiei Ziarului de Roman, situată în Pietonalul Ștefan cel Mare, până pe 20 octombrie. Dosarul va conţine documente care să ateste veniturile familiei, un document referitor la situaţia şcolară la încheierea anului şcolar 2012 – 2013 şi o recomandare din partea dirigintelui.
Proiectul burselor Marsat a început în luna martie 2012, sub sloganul “Investim în performanţă, investim în viitor”. Beneficiarii de până acum ai programului au fost Gabriela Sava, studentă la Drept la Universitatea Bucureşti, şefă de promoţie a Colegiului Naţional “Roman-Vodă” în 2012, Antonela Bogliş, studentă la Facultatea de Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iaşi, Cosmin Holmanu, student la Facultatea de Psihologie şi Știinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii din Iaşi, Elena Bostan, elevă la Colegiul Tehnic “Miron Costin”, A