Procurorii au făcut percheziţii, miercuri, la sediul Direcţiei Apele Române Banat din Timişoara, iar trei persoane sunt audiate, într-un dosar de evaziune fiscală, surse judiciare afirmând că ancheta ar viza contracte semnate între instituţie şi o firmă a soţiei şefului CJ Timiş, Titu Bojin.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Timiş, Mihaela Pop, a declarat pentru Mediafax, că procurorii, alături de poliţişti de la Serviciul Economic al Poliţiei Judeţene, au făcut, miercuri după-amiază, o percheziţie la sediul Direcţiei Apele Române Banat.
Potrivit sursei citate, este vorba despre un dosar de evaziune fiscală, în urma percheziţiei fiind ridicate mai multe documente, iar trei persoane sunt audiate la ora transmiterii acestei ştiri.
Conform unor surse judiciare, ancheta ar viza mai multe contracte semnate în trecut între Direcţia Apele Române Banat şi o firmă care aparţine soţiei preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, care în perioada 2001 - 2011 a fost director al Direcţiei Apele Române Banat.
Întrebată dacă Titu Bojin sau soţia acestuia se află la audieri în acest dosar, Mihaela Pop a declarat că cei doi nu se află printre persoanele audiate.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, nici directorul Direcţiei Apele Române Banat din Timişoara, Ervin Luci şi nici preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, lider al organizaţiei judeţene a PSD, nu au putut fi contactaţi.
Pe aceeaşi temă:
Trei persoane reţinute şi nouă TIR-uri cu fier beton confiscate în urma percheziţiilor de marţi, din Prahova
Peste 60 de percheziţii la firme de leasing şi la două grupări suspectate de evaziune fiscală de 4,5 mil. euro
Luptătorul Tolea Ciumac, implicat într-o grupare infracţională care şantaja oameni de afaceri din Israel