Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Georgică Severin (PSD): Mai bine am interzice manelele de prost gust decât filmele bune

Publicat in Mediafax, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Preşedintele Comisiei pentru Cultură a Senatului, Georgică Severin (PSD), a declarat, miercuri, la dezbaterea unei iniţiative legislative privind interzicerea înainte de miezul nopţii a emisiunilor violente, că ar fi mai bine să fie interzise "manelele de prost gust" decât filmele bune.

El a făcut aceste afirmaţii la dezbaterea unei propuneri legislative pentru completarea Legii Audiovizualului 504-2002, iniţiată de deputatul FC Dan-Cristian Popescu, prin care se propune permiterea difuzării numai după ora 00.00 a emisiunilor care "exploatează aspecte imorale, indecente, obscene din viaţa unei persoane, gesturi şi atitudini violente, scene cu lovituri şi injurii, imagini cu tentă erotică, vulgare, expunerea fizică într-o manieră erotică, expunerea unor întâmplări intime, precum şi alte aspecte care depăşesc limita decenţei".

Parlamentarul a mai spus că îşi doreşte ca nepoţica sa se bucure de violenţa din filmele clasice de desene animate. "Dacă dvs. ştiţi ceva mai violent, mai agitat decât Chip şi Dale, decât Donald Duck..., ei bine, eu îmi doresc ca nepoţica mea să trăiască cu această violenţă, să se bucure de această violenţă, să se bucure de Tom şi Jerry, să se bucure de Donald Duck, Cruella de Vil şi de cei 101 de dalmaţieni", a spus acesta.

Georgică Severin s-a declarat împotriva unei astfel de modificări a legii, apreciind că nu trebuie să se deschidă "această cutie a Pandorei" mai mult decât deja a fixat-o legea.

Arătând că, prezent, la nivel mondial, se manifestă "o renaştere a unui spirit oarecum plin de ideea de a cenzura", el a menţionat că în Olanda deja au apărut iniţiatori care vor să fie interzisă "Albă ca zăpada" a lui Walt Disney, pentru că există scena violentă a vânătorului care vrea să omoare.

"Cruella de Vil din «101 dalmaţieni» este un monument de violenţă şi inclusiv un atac asupra animalelor. Putem continua c

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 26 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 36 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 59 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 31 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 10 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°