Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Castorul expirat vs. aplaudacul turmentat

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 10 octombrie 2013 ·

Odat cu schimbarea regimului comunist în decembrie 1989 românii şi-au câştigat plătind cu sânge libertatea şi mai multe drepturi democratice, printre ele dreptul de a critica sau dreptul de a protesta. Castorul puşcat la cap a abuzat de dreptul de a critica, ba chiar a şi calomniat oameni care cică nu corespundeau standardelor morale, mai precis pe toţi cei care nu veneau la Dihorel cu şpaga-n plic. Doamne fereşte să încercaţi să-l criticaţi voi pe Castorică, pentru că puchinosul îşi aminteşte că el e senatorul melcilor, se supără tare şi riscaţi să vă treziţi cu el în faţa domiciliului vostru unde după ce vă va ameninţa că vă termină pe voi, familiile voastre şi pe vecinii voştri, va organiza o conferinţă de presă unde va da din gură ca prostu-n gară, minciuni la kilogram despre voi, cu poza lui “El Comandante” pe masă, un miting de protest împotriva voastră, iar Maistorul Castorul “spaima corupţilor, fratele beţivilor, modelul cretinilor”, şi corul sclavilor senatoriali vor interpreta melodiile patriotice: “Internaţionala”, “Coco Jambo”, şi “Cheamă-ţi mamă prostu` acasă”.

S-a auzit prin sat că un Castorel turbat caută oameni gata să-l însoţească şi să-l aplaude la mitinguri de protest, oferind o vodcă mică şi 10 lei de caciulă. Într-un sfârşit, sclavii castorului au găsit sub pod 3 boschetari, care le-au promis la rândul lor că vor aduce alţi “colegi”, pentru a îngroşa rândurile susţinătorilor aplaudaci ai Geniului Castor. Zis şi făcut, au mai adus încă 4 boschetari în stare de ebrietate, care-au zis: şefu`, noi cântăm, huiduim şi aplăudăm, da` vodca unde-i, şi banii când ni-i luăm? Castorul şi-a pus sclavul chelios să le dea o sticlă de vodcă şi 70 de lei bagabonţilor, care le-au luat şi au plecat. Fugind după ei, cheliosul i-a ameninţat că dacă nu vin la miting şefu` o să-i “execute” în ziarul ilegal ce se difuzează din ce în ce mai rar în Sătmar, spre supă

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 9 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 3 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 7 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 3 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 8 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 6 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Actrița Ioana Bulcă a murit la vârsta de 89 de ani. Rolurile memorabile din filmele românești și de pe scena Teatrului Național București

HotNews acum 12 ore
Actrița de teatru și film Ioana Bulcă a încetat din viață miercuri la vârsta de 89 de ani, a anunțat Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București pe pagina de Facebook a instituției. Ioana Bulcă a făcut parte, timp de peste 40 de ani, din trupa Te

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

19°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

16°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°