Din 1990 şi până în prezent, în România au rămas tot la fel de mulţi copii în stradă (în jur de 1.400 de minori), în ciuda schimbărilor economice, politice şi sociale, potrivit studiului „În stradă: intervenţie socială stradală. Drepturile copilului, sărăcie şi excluziune socială”, realizat de un cercetător francez şi prezentat marţi în cadrul unei conferinţe.

Studiul citat analizează şi caracteristicile copiilor străzii din Bucureşti, arătând că profilul acestora pare să nu se fi schimbat prea mult din 1989, în afara faptului că în 2009 ei sunt mai mari de vârstă. Astfel, ei au rămas tot în stradă şi nu mai sunt identificaţi ca romi.

În studiu se mai arată că proporţia copiilor străzii proveniţi din orfelinate a rămas minoritară (20-40%) în raport cu 60-80% de minori proveniţi din familii numeroase cu disfuncţionalităţi importante - violenţă domestică, alcool, divorţ, recăsătorii, parteneri multipli sau situaţii monoparentale, potrivit cercetătorului francez Clemence Valin Valleteau, care, de un an, este profesor invitat la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti.

Interesată de fenomenul copiii străzii, ea lucrează de patru ani, direct pe teren, cu această categorie de minori, alături de specialiştii Fundaţiei Parada.

Valleteau a prezentat, marţi, în cadrul conferinţei internaţionale a operatorilor stradali cu tema "În stradă: Intervenţie socială stradală, Drepturile Copilului, sărăcie şi excluziune socială", câteva dintre concluziile activităţii sale de cercetare asupra fenomenului copiilor străzii din Bucureşti.

"În 1992, la trei ani după căderea regimului comunist, 1.390 de copii trăiau şi dormeau pe străzile din Bucureşti, potrivit primei analize a fenomenului. În 2009, în ciuda celor 20 de ani de bulversări politice, economice, sociale şi demografice, numărul lor nu s-a diminuat. Dacă, în 1989, apariţia co