Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca Româneascã finanţează un parc fotovoltaic din judeţul Călăraşi cu 5,4 milioane de euro

Publicat in Antena 3, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Banca Românească a acordat o finanţare de 5,4 milioane euro pe o perioadã de zece ani firmei Terra Muntenia, parte a Valvis Holding, controlat de omul de afaceri Jean Valvis, pentru construirea unui parc fotovoltaic în comuna Modelu, judeţul Călăraşi. Investiţia se ridică la circa 8,9 milioane de euro, relatează Mediafax.

"Continuăm finanţările în sectorul energiei regenerabile prin oferirea unui credit de 5,4 milioane euro companiei Terra Muntenia SRL, parte a Valvis Holding. Astfel, ne susţinem obiectivul nostru strategic stabilit pe anul 2013 de a sprijini clienţii corporate în demersurile lor investiţionale, Banca Românească fiind o prezenţă activă atât pe piaţa finanţărilor clienţilor, cât şi în dezvoltarea sectorului energetic", a declarat într-un comunicat Cosmin Călin, director executiv al unităţii de corporaţii în Banca Românească.

Construcţia parcului fotovoltaic, cu o putere instalată de 5 MW, este în curs de finalizare.

Citeşte mai multe despre: Banca Romaneasca parc fotovoltaic calarasi finantare Terra Muntenia Valvis Holding

Banca Românească a acordat o finanţare de 5,4 milioane euro pe o perioadã de zece ani firmei Terra Muntenia, parte a Valvis Holding, controlat de omul de afaceri Jean Valvis, pentru construirea unui parc fotovoltaic în comuna Modelu, judeţul Călăraşi. Investiţia se ridică la circa 8,9 milioane de euro, relatează Mediafax.

"Continuăm finanţările în sectorul energiei regenerabile prin oferirea unui credit de 5,4 milioane euro companiei Terra Muntenia SRL, parte a Valvis Holding. Astfel, ne susţinem obiectivul nostru strategic stabilit pe anul 2013 de a sprijini clienţii corporate în demersurile lor investiţionale, Banca Românească fiind o prezenţă activă atât pe piaţa finanţărilor clienţilor, cât şi în dezvoltarea sectorului energetic", a declar

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum o ora
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 3 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Rusia suspendă exporturile de cereale către Siria, Ucraina i-ar putea lua locul

HotNews acum 37 minute
Rusia a suspendat exporturile de cereale către Siria, din cauza problemelor legate de plată şi incertitudinii politice provocate de înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă surse ruse şi siriene citate vineri de agenția Reute

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului. Salvamontiștii caută trei ucraineni aflați de 10 zile pe drum

HotNews acum 27 minute
Salvamontiştii caută, vineri, în Munţii Maramureşului, trei cetăţeni ucraineni care ar fi de zece zile pe drum, nu mai au hrană şi apă. Zăpada în zonă ajunge şi la un metru înălţime, informează News.ro. Salvamont Maramureş intervine în Munţii Maramu

Adi Ilie, după ce a aflat grupa României la preliminariile CM 2026: „Putem să ne luăm biletele de avion încă de acum”

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Adrian Ilie, fostul mare internațional român, s-a arătat încrezător cu privire la - Mircea Lucescu, selecționerul României

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 3 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 2 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină, implicate în accident rutier în judeţul Giurgiu / Plan Roşu de Intervenţie / Două fetiţe, transportate la un spital din Capitală

News.ro acum 24 minute
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi copii au avut n

OMS avertizează că urgenţa climatică este, „în esenţă, o criză sanitară”

G4Media acum o ora
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat vineri, în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), că urgenţa climatică reprezintă, „în mod fundamental, o criză sanitară”, care nu mai este „o situaţie ipotetică din viitor, (ci) este aici şi

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-1°
vin.

-2°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°