Tudor Petrut, olimpicul din filmul "Liceenii", traieste acum visul american. Favoritul lui "Isoscel" (Tamara Buciuceanu) a devenit el insusi un "Isoscel made in USA", fiind profesor de algebra in Los Angeles.
Nu a cucerit Hollywood-ul ca scenarist, insa a dat lovitura tot ca actor, in rolul simpaticei receptionere Peggy, dintr-o reclama difuzata pe posturile TV americane. Ziare.com a stat de vorba cu Tudor Petrut despre perioada "Liceenii", experienta emigratiei, viata in Cetatea Filmului, dar si despre imaginea pe care o au romanii in lume.
Ce a insemnat pentru dvs. filmul "Liceenii"? Ce amintiri de suflet aveti din acea perioada?
Eram tineri si plini de viata, la inceput de cariera, pe vremea cand "Liceenii" devenea, aproape peste noapte, unul dintre cele mai populare filme romanesti din toate timpurile. Succesul de atunci, si ma bucur sa sper si de-a lungul deceniilor ce au trecut, a marcat o noua generatie de talente, mai ales pentru colegii mei actori care s-au lansat si au devenit remarcabile vedete ale scenei si ecranului.
Si nu ma refer doar la protagonistii filmului, la Oana si Stefan, la Cesonia si Mihai. Putini isi mai amintesc probabil de remarcabila grupa de personaje secundare, de tinerii actori necunoscuti la vremea aceea, care si-au construit o exceptionala cariera dupa botezul de foc al "Liceenilor".
Bineinteles ca am amintiri. Tuturor succesul ne-a dat aripi, dar nu ne-a luat mintile. Cel putin asa vad eu in flash-back. Imaginea sutelor de cinespectatori curiosi, coada de la Scala, la sase dimineata, in primele zile de dupa premiera m-a marcat. Era ceva sa bucuri, sa entuziasmezi mai ales tinerii in cenusiul socialismului falit.
Si apoi cum sa nu-mi amintesc de dragii mei colegi si de tineretea noastra? De atunci am ramas cu totii prieteni, peste ani si peste continente continuam