Aflaţi în Centrul de Reeducare Buziaş, doi minori din Valea Jiului au participat la un proiect spectaculos, în care au construit o maşină de teren numită „Zorro”. Maşina participă zilele acestea la Salonul Auto Bucureşti şi din banii ce se vor obţine se vor sprijini activităţile sportive din centrul de la Buziaş.
Proiectul „De la zero la Zorro” s-a desfăşurat în perioada 12 iunie - 25 septembrie şi a implicat zece dintre minorii custodiaţi şi un grup de mecanici voluntari.
„Analogia dintre numele proiectului şi situaţia beneficiarilor este aceea că, odată instituţionalizaţi, aceşti tineri sunt priviţi de către societate ca nişte zerouri sau rebuturi, etichetă păstrată, din păcate, şi după punerea lor în libertate. La internarea în centru, ca urmare a istoricului de viaţă, a feedback-ului pe care îl primesc de la familie şi societate, copiii pot considera că nu sunt buni de nimic, că sunt un zero, că par a fi aruncaţi în coşul de gunoi al societăţii, şi au, poate, sentimentul că nu vor mai fi ceva sau cineva niciodată. Proiectul pleacă de la premisa că tânărul aflat în conflict cu legea penală, ajutat şi îndrumat de către semenii lui, se poate transforma dintr-un zero (rebut) într-un adevărat Zorro, devenind un bărbat responsabil, cu anumite deprinderi practice, cu valori şi principii morale sănătoase fiind un câştig pentru familia de provenienţă şi implicit pentru societate”, spune agent principal Lavinia Solotchi, purtătorul de cuvânt al Centrului de Reeducare Buziaş.
Rezultatul obţinut prin acest proiect a fost realizarea unei maşini de teren de excepţie, denumită „Zorro”, care a fost construită din maşini şi piese de schimb casate. Doi dintre elevii care au lucrat la construcţia maşinii „Zorro” sunt din Valea Jiului.
„La Bucureşti au plecat deja în această dimineaţă (ieri dimineaţă, n.r.) trei minori, din alte judeţe, ca