Peste 3.000 de intervenţii chirurgicale de extirpare a unui sân şi câteva zeci pentru extirparea ambilor sâni sunt efectuate anual în România, din cauza descoperirii tardive a cancerului, a declarat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adrian Pană.
Declaraţia secretarului de stat a fost făcută pe fondul discuţiilor privind iniţiativa unui grup dedeputaţi PNL de modificare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin care operaţiile de reconstrucţie mamară, pentru femeile care au fost supuse unei masectomii din cauza cancerului la sân, vor fi suportate de la bugetul de stat.
Potrivit deputaţilor PNL, impactul bugetar al modificării legislative se ridică la circa 1,2 milioane de lei pe an.
"În România, în fiecare an sunt înregistrate peste 3.000 de cazuri noi de mastectomii unilaterale şi câteva zeci bilaterale. Din păcate, în cele mai multe cazuri, cancerul la sân este depistat în stadiu foarte avansat. Pentru aceste cazuri, tratamentul este mai agresiv şi de mai lungă durată", a spus secretarul de stat, Adrian Pană.
La rândul lui, preşedintele comisiei de oncologie a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Dan Jinga a explicat că, în România, se face reconstrucţie mamară de zece ani, dar, din nefericire, costurile nu sunt rambursate de către CNAS.
"Anual sunt 7.000 de cazuri noi de cancer mamar, anual fiind tratate 10.000 de femei cu această suferinţă. Incidenţa cancerului la sân este de una din opt la nivel mondial, una din şase la nivel european şi în România", a mai spus medicul.
În cadrul prezentării iniţiativei legislative, preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, a susţinut că propunerea este una "este extrem de binevenită", arătând că România trebuie să facă un pas înainte pe calea adoptată de alte ţări europene.
Preşedintele CNAS a menţionat că preţul aproximativ pentru rec