Primăria Bumbeşti Piţic va recepţiona astăzi lucrările de modernizare a sediului instituţiei. Pentru reabilitarea clădirii a fost alocată din bugetul local suma de 8.500 de euro. Nu numai angajaţii primăriei îşi vor putea desfăşura activitatea în condiţii mai bune, dar şi copiii care participă la diferite evenimente organizate în Căminul Cultural, asta după ce interiorul a fost complet renovat. Modernizările acestor clădiri au fost efectuate după ce mai multe lăcaşuri de cult au fost împrejmuite, comuna Bumbeşti-Piţic având şapte biserici la 2500 de locuitori.
Sediul Primăriei Bumbeşti Piţic a căpătat un aspect mai primitor după ce autorităţile locale au investit aproximativ 8.500 de euro în modernizarea acestuia. Lucrările au vizat atât înlocuirea acoperişului, cât şi reabilitarea exteriorului şi interiorului clădirii. „Înainte de a trece la modernizarea sediului primăriei, am făcut gardul care ne-a costat circa 3500 de lei. Lucrările de reabilitare a clădirii primăriei au vizat înlocuirea acoperişului, tavane de rigips, precum şi vopsirea exteriorului şi a interiorului. Pentru modernizarea sediului primăriei am alocat 8.500 de euro din bugetul local”, a declarat Michy Nioaţă, primarul de la Bumbeşti Piţic.
În afară de sediul primăriei a fost reabilitat şi Căminul Cultural din localitate, anul acesta organizându-se pentru prima dată Ziua Comunei.
Şapte biserici la 2500 de locuitori
În atenţia autorităţilor locale s-au aflat şi lăcaşurile de cult, comuna Bumbeşti Piţic neducând lipsă de biserici. Pentru cei 2500 de locuitori, pe raza comunei există 7 biserici. „Suntem o comună cu foarte multe biserici comparativ cu numărul de locuitori. Avem 7 biserici la 2500 de localnici, întrucât gospodăriile sunt răsfirate, având cam 45 de kilometri de drum”, a declarat primarul Michy Nioaţă. Până în momentul de faţă, edilul local a împrejmuit trei di