Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Disperare şi pagube la Izvoarele: Cu frica-n sân, în casele crăpate de cutremure

Publicat in Vremea Noua, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Măsurători şi iar măsurători, dar nicio concluzie * Unii dintre localnici dau vina pentru provocarea cutremurelor pe exploataţiile petroliere, dar cercetătorii infirmă această ipoteză * Pe de altă parte, nicio motivaţie clară nu s-a găsit pentru avalanşa de seisme din zonă

Oamenii din satul Izvoarele ale căror case au fost avariate de zecile de cutremure resimţite în zonă ultimele trei săptămâni spun că au ajuns la capătul răbdării. Trăiesc zi şi noapte cu teama că pământul de sub ei va începe din nou să clocotească şi că bubuiturile asurzitoare vor răsuna iarăşi, prevestind urgia. În vreme ce mulţi dintre localnicii din sat dau vina pe exploatările petroliere din zonă, tocmai locatarii caselor de paiantă cu pereţi crăpaţi sunt cei care nu acuză pe nimeni. Tot ce vor e să se ştie în siguranţă. Au asigurări pe case, dar asta nu le redă liniştea.

Viceprimarul din Slobozia Conachi, Alexandru Stanboală, spune că în urmă cu vreo cinci ani s-au făcut pe teritoriul comunei prospecţiuni pentru exploatarea gazelor de şist prin fracturare. Aude şi el oamenii din Izvoarele care dau vina pe exploatările petroliere, dar nu ia poziţie oficială, de vreme ce niciun specialist nu spune că aşa ar fi. Ba mai mult, cercetătorii spun clar că exploatarea nu este cauza cutremurelor.

De ziua ei, între pereţii şubreziţi de seisme

Elisabeta Stoian a împlinit, ieri, 55 de ani. În loc de zi liniştită, ziariştii fac bulevard prin casa ei, pozându-i pereţii casei de paiantă, crăpaţi şi plini de markerii pentru monitorizarea deteriorării.

« Mă uit prin casă, unde sunt pereţii crăpaţi. Doamne, dacă s-ar opri… Am venit aici, împreună cu soţul meu, în toamna lui 1977. După cutremurul cel mare, pe care soţul meu, acum de 57 de ani, l-a prins în armată. Şi de atunci am tot strâns, ne-am iubit, ne-am înţeles şi am crescut copii sănătoşi. De aici vrem să ne şi scoată

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 38 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 50 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 54 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°