Pe 27 septembrie, la Eforie, unor copii le-a fost luat acoperişul de deasupra capului. După mai multe zile sub cod portocaliu de ploi, după curăţarea terenului şi trecerea iernii, acolo se va construi un parc de joacă pentru alţi copii. Mai buni, mai cuminţi, mai… albi.
Vizita la faţa locului e terifiantă. Şi asta în condiţiile în care am ajuns acolo după zilele cu ploi şi frig. Acum locul fostelor case este aproape curăţat. Doar un fost grajd de 2 pe 2 – transformat acum în „casă” - şi două barăci mici, din cartoane şi resturi de alte materiale, mai adăpostesc, pe margini, 3 familii cu vreo 6-7 copii sub 14 ani şi o femeie gravidă, probabil în ultima lună.
Toţi ceilalţi până la 100 de locuitori ai caselor demolate de Primăria Eforie stau acum în două clădiri unde n-ai vrea să dormi cu familia. Am vizitat-o pe cea mai apropiată. Două camere mari adăpostesc câteva zeci de oameni, laolaltă bătrâni, copii, femei, bărbaţi. Fără electricitate, fără încălzire corespunzătoare, fără apă curentă, fără toalete decente, fără ferestere. Uşi găurite, tavane crăpate din care se desprind bucăţi de pământ sau lemn. De două-trei zile – zice viceprimarul oraşului – s-a făcut deratizarea şi cică nu mai sunt şobolani; a rămas doar un miros greu de fum şi mucegai.
La ieşirea din clădire, un voluntar al Crucii Roşii din Constanţa zice că n-a mai văzut aşa ceva, că nu se poate. Viceprimarul zice că acele camere sunt locuinţe – să-şi mute el familia acolo, să-şi păzească el copii de şobolani, noaptea. Pretinde că sunt mai bune decât ce-au avut oamenii ăia înainte, dar printre ruinele rămase vezi mormane de BCA, bucăţi de gresie, fundaţii de piatră şi ciment – acolo au fost case, nu „adăposturi”.
Autoritaţile spun că acolo era o zonă cu probleme – că era mizerie, că era dezordine, că erau hoţi, că deranjau. Dincolo de cât e de adevărat sau fals, întreb doar care dintr
