Trei parlamentari PNL din Prahova sunt iniţiatorii propunerii pentru modificarea Legii sănătăţii, 95/2006, astfel încât toate costurile protezelor mamare pentru reconstrucţia sânului ca urmare a unei afecţiuni oncologice să fie incluse în rândul serviciilor medicale decontate de la CNAS.
Prevederile ar urma să se aplice şi femeilor care nu au beneficiat până acum de operaţii de reconstrucţie.
Potrivit acestora, costul unei astfel de operaţii este de 500 de euro. În acest moment, ţara noastră se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea din cauza cancerului la sân. Reprezentanţii CNAS şi cei ai Ministerului Sănătăţii au declarat că susţin acest proiect legislativ, titrează gandul.info.
„Sper că această lege să aducă o bucurie femeilor din România. O situaţia cu mama mea, a însemnat mult din punct de vedere sentimental", a declarat deputatul PNL, Mircea Roşca, iniţiator al proiectului alături de Graţiela Gavrilescu, deputat PNL şi Ion Luchian, senator PNL.
Preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, a declarat că această iniţiativă este „binevenită", iar de principiu avizul va fi unul pozitiv. Potrivit acestuia, preţul aproximativ pentru reconstrucţia mamară este de 500 de euro.
„Am fost mişcaţi de situaţia care s-a agravat în ultimii ani privind cancerul de sân şi a pacientelor care supravieţuiesc, dar rămân cu acest handicap fizic şi psihic extrem de important care în mod evident le afectează existenţa", a spus Cristian Buşoi.
Şi secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Adrian Pană, a afirmat că avizul ministerul va fi unul favorabil, mai relatează sursa citată.
Printre motivele iniţiatorilor acestui proiect legislativ sunt precizate statisticile care arată că zece femei sunt diagnosticate cu cancer mamar în fiecare zi, iar „două pierd lupta cu viaţa". Potrivit analizei realizată de parlamentarii PNL, România se