-AA+A
Romuli, prima comună din judeţ care obţine licenţa pentru servicii de apă şi canalizare foto: Mesagerul de BNCea mai nordică entitate administrativă din Bistriţa-Năsăud, comuna Romuli, continuă să fie deschizătoare de drumuri în probleme importante ce ţin de interesul comunităţilor locale. După ce, în urmă cu doi ani, a deschis seria celor 17 primării din judeţ care s-au mobilizat pentru Măsura 125C în ceea ce priveşte lucrările de refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi protecţie împotriva inundaţiilor, acum, localitatea de pe Valea Sălăuţei se poate mândri cu prima licenţă pentru servicii de apă şi canalizare din mediul rural.
„Am primit, recent, ordinul şi licenţa aferentă din partea Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, în cadrul unui serviciu de gospodărie comunală ce ne aduce serioase economii la bugetul comunei. Practic, ne gospodărim în regie proprie, fără a depinde de alţii, mai ales în problema preţurilor la utilităţi atât de necesare comunităţii, cum sunt apa şi canalizarea. Mai mult, putem spune că Romuli are cele mai mici tarife aferente din judeţ, respectiv 1,45 lei/mc la apă şi 0,99 lei/mc la canalizare”, s-a arătat mândru primarul Ioan Moniţa.
Potrivit acestuia, licenţa, eliberată la mijlocul lunii trecute, reprezintă recunoaşterea oficială a capacităţii de prestare a serviciilor de către comuna Romuli. „Procesul de acordare a licenţelor de operare este legat de atingerea obiectivelor asumate de România prin semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană, în domeniul asigurării sănătăţii publice şi a protecţiei şi conservării mediului. Trebuie să mai subliniez că, la nivel naţional, suntem într-un grup select de doar cinci localităţi rurale care au obţinut această recunoaştere”, a conchis Ioan Moniţa.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 st