Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stoica, GFR: Plătim şi fără avizul de la Concurenţă, dacă Transporturile şi-au îndeplinit obligaţiile

Publicat in Mediafax, joi 10 octombrie 2013 ·

Proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), Gruia Stoica, susţine că va plăti diferenţa de 170 milioane euro pentru preluarea GFR Marfă chiar şi fără avizul Consiliului Concurenţei, dacă vânzătorul, respectiv Ministerul Transporturilor, şi-a îndeplinit toate obligaţiile.

"Suntem pregătiţi să facem această plată, în condiţiile în care vânzătorul şi-a îndeplinit restul clauzelor contractuale. (...) Nu mai vreau să stau cinci luni până dă avizul Consiliul Concurenţei. Eu spun aşa: Sunt pregătit să plătesc această sumă de bani înainte de a primi avizul Concurenţei, care poate să fie pozitiv sau negativ, îmi asum această responsabilitate, şi mai mult decât atât, îmi asum acest risc de a mă costa mai mult cele şase luni de zile de blocaj a unei sume de 200 de milioane de euro, dar vreau să ştiu dacă vânzătorul şi-a îndeplinit restul clauzelor din contract", a declarat Stoica pentru MEDIAFAX.

Întrebat la ce clauze se referă, el a indicat prevederile Hotărârii de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă.

Potrivit actului normativ, termenul pentru finalizarea privatizării expiră duminică, nefiind prelungit de către Guvern. În lipsa altei decizii pe această temă, GFR ar trebui să achite în următoarele zile încă 170 milioane euro pentru cele 51% din acţiunile CFR Marfă scoase la vânzare.

Stoica a afirmat că în contractul de privatizare, semnat la începutul lunii septembrie, nu apare termenul 13 octombrie.

"În contract apare termen de plată după avizul Consiliului Concurenţei", a spus el.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat duminică pentru MEDIAFAX că o analiză obişnuită durează maxim 45 de zile dacă notificarea este completă, iar în cazul unei analize mai complicate, termenul legal al instituţiei pe care o conduce este de maxim 5 luni.

În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător î

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 53 minute
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Cine este Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă

HotNews acum 10 ore
În vârstă de 55 de ani, Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, era până de curând premierul dorit de aproape toate partidele politice: PSD, USR și PNL. După eșecul liberal în primul tur al alegerilor prezidențiale, Bolojan a preluat luni șefia interi

BBC: Un candidat independent cu un trecut naţionalist a uimit România şi a alarmat aliaţii săi

News.ro acum 2 ore
Georgescu a uimit România şi aliaţii este titlul cu care BBC relatează victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Un candidat independent cu un trecut naţionalist a uimit România şi a alarmat aliaţii săi, cla

Calendar școlar 2024-2025. Când intră elevii și profesorii în vacanța de iarnă

Gandul acum 36 minute
Calendar școlar 2024-2025. Se apropie cu pași repezi vacanța de iarnă pentru elevi și profesori. În această perioadă, elevii vor beneficia de 18 zile libere, apoi se vor întoarce în bănci pentru cel de-al treilea modul al anului școlar. Iată cum ara

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 13 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Horoscop pentru marți, 26 noiembrie 2024. Gândurile zboară spre casă și familie pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 15 minute
Berbec Relatiile parteneriale te solicita din plin. Este posibil ca unele activitati din cadrul unor proiecte sau colaborari să se amâne, datorita altor prioritati ce intervin pe neasteptate. Se pare ca ai nevoie să-ți imbogatesti palmaresul educa

Joe Biden va participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Joe Biden va asista la învestirea predecesorului şi succesorului său, Donald Trump, la 20 ianuarie, la Washington, a anunţat luni Casa Albă, relatează AFP. Anunţul intervine după ce republicanul refuzase să participe la învesti

Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 8 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 8 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/10°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°