Norma Bengell, prima actriţă braziliană care a avut o scenă nud într-un lungmetraj, în anii '60, a încetat din viaţă la vârsta de 78 de ani, din cauza unui cancer pulmonar, miercuri, la Rio de Janeiro, a anunţat familia acesteia, citată de AFP.
Văduvă şi fără copii, ea a fost spitalizată sâmbătă şi va fi incinerată joi, la Rio de Janeiro, a declarat vărul ei Egiberto Costa, citat de site-ul de ştiri G1.
Norma Bengell a fost una dintre cele mai mari artiste ale teatrului şi filmului din Brazilia, între anii '60 şi 80', şi a jucat în peste 60 de pelicule.
Actriţă, cântăreaţă şi compozitoare, ea şi-a început cariera muzicală la începutul anilor '50, iar, în 1959, a înregistrat primul ei disc cu melodii compuse de Tom Jobim şi João Gilberto, maeştrii genului bossa-nova, afirmă G1.
Norma Bengell a atras atenţia prin senzualitate în 1962, la 27 de ani, când a fost protagonista primei scene nud din istoria cinematografiei braziliene, în filmul "Os Cafajestes", de Ruy Guerra.
În anii '80, s-a lansat în regia de film, cu pelicula "Eternamente Pagu".
Norma Bengell a interpretat, de asemenea, numeroase roluri în telenovelele braziliene.
Actriţa tocmai terminase un volum de memorii intitulat "Norma Bagell", care va apărea în martie 2014, conform editurii contractante Versos Editora. În memoriile sale, actriţa a dedicat pagini ample căsătoriei cu actorul italian Gabriele Tinti şi legăturii sale cu Alain Delon. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »