Gigi Becali îl contrazice pe Dumitru Dragomir după ce acesta a semnalat faptul că lipsesc fondurile la echipa campioană. „În conturi sunt 10 milioane de euro şi vor mai intra încă 20 de milioane”, se precizează pe site-ul clubului
Unii dintre fotbalişti şi-au încasat salariile ultima dată în luna iunie a acestui an
Într-o perioadă în care prelungirile contractelor mai multor fotbalişti importanţi, printre care Bourceanu şi Tătăruşanu, stagnează din pricina lipsei unei oferte avantajoase pentru jucători, Steaua primeşte un semnal de stabilitate de la Jilava. Gigi Becali, finanţatorul campioanei României, a trimis un mesaj prin care doreşte să liniştească staff-ul şi jucătorii după ce Dumitru Dragomir a declarat că „am înţeles că nu mai au bani, cică n-au plătit nici ratele la jucători. E treaba lor!”.
O vară întreagă fără bani
Astfel, pe site-ul oficial al FC Steaua a apărut un comunicat semnat de Becali care menţionează faptul că: „în conturile clubului nostru se află aproximativ 10 milioane de euro, urmând ca, în perioada următoare, să se adauge alte 20 de milioane de euro, bani care vor proveni din drepturile de participare în UEFA Champions League, drepturile de televizare din Liga I, market-pool UEFA Champions League, parcursul echipei în competiţiile europene, vânzări de bilete, transferuri etc.”. Mesajul este unul de natură să mai liniştească spiritele în vestiar având în vedere faptul că sunt jucători care nu şi-au mai primit banii din salarii din luna iunie!
Vor intra în posesia banilor abia în decembrie!
Dintre sursele de venit enumerate în comunicatul de pe site-ul oficial al clubului, cea mai aşteptată este suma pe care UEFA o va vira pentru accederea în grupele Ligii, adică 8,6 milioane de euro. Banii vor intra la finalul lunii noiembrie în conturile campioanei, iar jucătorii vor primi