Până la urmă care e ştirea despre Tamaş? Că s-a făcut praf într-o cârciumă sau că a semnat cu CFR? Probabil că şi una, şi alta, rămâne de stabilit doar ordinea importanţei. Mai ştire e, totuşi, că a semnat cu clujenii. Nu de alta, dar de îmbătat s-a mai îmbătat, şi mai mult cu sigur se va mai îmbăta. Însă în campionatul intern nu mai jucase de aproape cinci ani.
Sigur că nu e frumos să te vadă lumea în patru labe printre termopane sau să audă despre tine c-ai vrut să faci pipi în mijlocul cârciumii. Dar s-a întâmplat, iar Tamaş, la 30 de ani, plimbat prin toată Europa, la cluburi mai mici sau mai mari, ştie ce e aia imagine şi ce înseamnă să te ştie lumea de consumator fruntaş. E un standard pe care şi-l asumă, probabil că-şi dă seama că nu trece în ochii nimănui drept sfânt şi nici n-are de gând vreodată să treacă.
Îşi bea ficaţii lui, îşi distruge imaginea lui, că ospătarii au telefoane şi nimeni nu e nebun să ţină în memorie şi să nu dea nimănui filmuleţul cu domnu Găbiţă pulbere, după 24 de ore de luptă grea cu drafturile de bere.
Dar în jurul subiectului Tamaş au apărut, ca de obicei în astfel de situaţii, moraliştii. Mulţi, mai mulţi decât numărul paharelor golite de pe masă. Au dreptul să-l certe că bea. Au dreptul săiI ceară salubritate fizică şi morală dacă sare la cap înainte de a-şi face nevoile în mijlocul bătăturii. Au dreptul să-i aducă aminte de Gazza, de Piţi Varga şi chiar de George Best, care şi-a băut şi al doilea ficat, transplantat, după ce-l băuse pe primul.
Dar n-are nimeni dreptul să-i spună că din cauza băuturii s-a ratat ca fotbalist. Dacă un tip cu peste 60 de selecţii la naţională, cu trei ani în Premier League, unul în Primera şi unul în Ligue 1 e ratat, cum sunt alţii care se încalţă invers, dau cu stângul în dreptul şi zic că sunt mari fiindcă au fost şi ei într-o deplasare şi
